Războiul spionilor între Moscova şi Londra

În replică la acuzaţiile privind implicarea FSB în asasinarea lui Litvinenko, Rusia acuză de spionaj un diplomat britanic de rang înalt.

Relaţiile ruso-britanice traversează o nouă criză majoră după ce un diplomat de rang înalt din cadrul Ambasadei Marii Britanii la Moscova a fost acuzat, joi, de spionaj. „Pot să confirm acuzaţiile de spionaj lansate de autorităţile ruse împotriva unui membru al ambasadei britanice“, a anunţat o purtătoare de cuvânt a reprezentanţei diplomatice.

O sursă din cadrul serviciilor secrete ruseşti a declarat pentru Interfax că directorul agenţiei pentru comerţ şi investiţii, Christopher Bowers, este ofiţer al serviciilor secrete britanice şi a lucrat sub acoperire în anii ’90, ca reporter BBC în Uzbekistan. Potrivit sursei citate, Bowers a avut mai multe „întâlniri suspecte“ cu opoziţia radicală rusă şi cu activiştii pentru drepturile omului din Caucazul de Nord, inclusiv din Cecenia.

Nu este însă exclus ca Bowers să fi intrat în vizorul Serviciului Federal de Securitate (FSB) din cauza implicării sale în disputa dintre acţionarii britanici şi cei ruşi pentru controlul companiei petroliere TNK-BP, un joint venture cu un profit net de 5,7 miliarde de dolari în 2007. În luna martie, unul dintre angajaţii ruşi ai TNK-BP a fost pus sub acuzare pentru spionaj în favoarea unor companii străine, reaminteşte cotidianul britanic „The Times“. Răzbunare à la russe Scandalul în centrul căruia se află Christopher Bowers a izbucnit la doar câteva zile după prima întâlnire oficială dintre premierul britanic, Gordon Brown, şi preşedintele rus, Dmitri Medvedev. Aceasta a avut loc luni, la Summitul G8 din Japonia, şi au existat zvonuri potrivit cărora Brown i-ar fi reproşat lui Medvedev faptul că Rusia refuză să îl extrădeze în Marea Britanie pe Andrei Lugovoi, principalul suspect în cazul asasinării lui Aleksandr Litvinenko. Fost ofiţer KGB, ca şi Lugovoi, Litvinenko a decedat pe 23 noiembrie 2006, fiind otrăvit cu poloniu radioactiv.

Înaintea întrevederii dintre Gordon Brown şi Dmitri Medvedev, o sursă din cadrul serviciilor secrete britanice a declarat, pentru BBC, că agenţii FSB au fost fost implicaţi în asasinarea lui Aleksandr Litvinenko şi într-o tentativă de lichidare a miliardarului rus Boris Berezovski, adversar declarat al fostului preşedinte rus, Vladimir Putin.

Aceste declaraţii au iritat Moscova, care a replicat imediat prin acuzaţiile de spionaj la adresa diplomatului Christopher Bowers, susţin jurnaliştii de la cotidianul „The Daily Mail“. Pe de altă parte, în presa britanică s-a vehiculat că Londra este împânzită de spioni ruşi, Rusia fiind percepută ca a treia mare ameninţare la adresa securităţii Regatului Unit, după organizaţia teroristă al-Qaida şi programul nuclear iranian.