Ziele trecute, Tăriceanu, a postat pe Facebook un mesaj prin care susținea că România nu este pregătită să preia președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. După acest mesaj, mai mulți social-democrați, inclusiv Dragnea, au așteptat explicații de la președintele Senatului în legătură cu acest subiect.
Ministrul Afacerilor Europene, Victor Negrescu, care este implicat în pregătirile României pentru preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene îi dă dreptate lui Tăriceanu în privința lipsei unui consens politic și spune că România este pregătită de șefia instituției.
„Preşedintele Senatului s-a referit la nevoia de a avea un consens politic, nu s-a referit la nivelul de pregătire. Cu nivelul de pregătire suntem cu toţii de acord că suntem în grafic. Am remarcat acest lucru şi în intervenţia preşedintelui Camerei Deputaţilor, şi în intervenţiile liderilor opoziţiei, şi în intervenţiile Administraţiei Prezidenţiale, ceea ce înseamnă că e un lucru pozitiv. Pentru a stabili acest consens politic, noi am discutat cu toţi liderii şi avem un document – mă refer aici la priorităţile noastre naţionale – care a fost adoptat în Parlamentul României de către comisiile de resort în unanimitate. Şi iată că avem deja bazele pentru a avea o Preşedinţie de succes şi a avea un consens în jurul acestei Preşedinţii”, a declarat Victor Negrescu, potrivit newsteam.ro.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, recent, la Parlament, că aşteaptă ca preşedintele ALDE să explice de ce a susținut că România nu este pregătită să preia președinția Consiliului UE.
Tăriceanu a răspuns, luni, că România nu trebuie să mai exporte luptele politice interne în instituțiile europene, pentru a face față cu brio șefiei instituției europene.
„Eu m–am referit la faptul ca România, din punct de vedere politic, suntem în permanente scandaluri, se exportă subiectele politicii intern la nivelul Parlamentului European. Eu mi-aș fi dorit ca în perspectiva preluării președinției să renunțăm la acest sistem cu plângeri penale, pe care îl practică PNL, să ducem lupta politică în Parlamentul României, nu în piețele publice. Să nu exportam disputele în instituțiile europene, pentru ca România să nu facă o figură regretabilă. Suntem măcinați de niște lupte duse cu mijloace extreme”, a declarat Tăriceanu