Războiul pentru recunoaştere

Serbia face uz de tot arsenalul juridico-diplomatic pentru a anula independenţa Kosovo.

Autorităţile de la Belgrad au declanşat ieri o amplă ofensivă pentru a împiedica recunoaş terea proclamării unilaterale a independenţei Kosovo. Parlamentul sârb s-a reunit în jurul orei locale 16.00 pentru a anula decizia luată duminică la Priştina. Guvernul a cerut justiţiei să-i pună sub acuzare pe liderii kosovari pentru organizarea „proclamă rii unui stat fals pe teritoriul sârb“, iar ministrul de externe, Vuk Jeremici, a declarat că ţara sa va încerca să blocheze aderarea Kosovo la instituţiile internaţionale, informează AFP.

Noaptea de duminică spre luni a fost una extrem de fierbinte. Peste 30 de poliţişti şi 30 de civili au fost răniţi la Belgrad, în urma demonstraţiilor împotriva politicii Statelor Unite şi a Uniunii Europene. Nu doar Ambasada SUA, ci şi cea a Sloveniei, ţară care de- ţine preşedinţia semestrială a forului comunitar, au fost atacate de manifestanţ i violenţi. Aceştia au spart geamurile sediului reprezentanţei diplomatice slovene şi au vandalizat clădirea, incendiind mobilierul şi drapelele.

Anterior, câteva sute de protestatari atacaseră cu pietre şi sticle incendiare Ambasada Statelor Unite, potrivit postului de radio B92. Duminică noaptea au avut loc manifestaţii în mai multe oraşe din Serbia, precum Novi Sad sau Subotica, dar nu s-au soldat cu victime.

Ieri, studenţii din Belgrad au organizat proteste de amploare în centrul Belgradului, în timp ce sârbii din Kosovska Mitroviţa au ieşit în număr mare pe străzile oraşului pentru a-şi face cunoscută opoziţia faţă de independenţa Kosovo.

Liderii de la Priştina, acuzaţi de „acte criminale“

Preşedintele Kosovo Fatmir Sejdiu, premierul Hashim Thaci şi preşedintele parlamentului de la Priştina Jakup Krasniqi sunt cei trei oficiali kosovari pe care Serbia ar vrea să-i vadă după gratii. Ei sunt acuzaţi de „comiterea unui act criminal împotriva ordinii constituţionale şi a securităţii Serbiei“, se arată într-un comunicat al Ministerului de Interne sârb.

În ceea ce priveşte blocarea aderării Kosovo la instituţiile internaţionale, şeful diplomaţiei sârbe Vuk Jeremici a explicat că Belgradul are în vedere, mai ales, ONU şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa. „Atât timp cât Serbia va fi membră a Naţiunilor Unite şi a OSCE, autoproclamatul stat Kosovo nu va avea acces în aceste instituţii“, a declarat Jeremici. Potrivit acestuia, Serbia va utiliza toate mijloacele diplomatice pentru a bloca recunoaşterea independenţei Kosovo.

O blocadă economică este însă exclusă, a spus ministrul sârb al comerţului, Predrag Bubalo, citat de agenţia Taniug.

Primii paşi după declararea independenţei

Guvernul Republicii Kosovo a făcut ieri, cu prilejul şedinţei inaugurale, primii paşi după declararea independenţ ei. O solicitare de „recunoaştere a unui Kosovo suveran şi independent“ a fost transmisă tuturor guvernelor lumii, şi primele răspunsuri erau aşteptate în doar câteva ore, a dezvăluit premierul Thaci. De asemenea, cabinetul său a aprobat şi primele patru proiecte de lege. Unul dintre acestea prevede înfiinţarea unui minister al afacerilor externe, în timp ce restul se referă la imunitatea diplomatică, la paşapoarte şi la cetăţenia kosovară.

Kosovo va avea ambasade foarte rapid, a dat asigurări Thaci.

PUTEREA EXEMPLULUI Sârbii cer independenţă pentru Srpska

Partidul democrat sârb (SDS, de opoziţie), fondat de Radovan Karadzici, a cerut ieri independenţă după modelul Kosovo pentru Republica Srpska, entitatea sârbă a Bosniei. „SDS solicită tuturor instituţiilor Republicii Srpska să obţină pentru sârbii din Bosnia aceleaşi drepturi care le vor fi recunoscute albanezilor din Kosovo“, se arată într-un comunicat al formaţiunii citate. Republica Srpska se întinde pe circa 49% din teritoriul Bosniei, cealaltă entitate componentă a acestei ţări fiind Federaţia croato-musulmană. Ieri, mii de tineri sârbi bosniaci au manifestat în capitala Republicii Srpska, Banja Luka, împotriva independenţei Kosovo. „Europa, respectă legile internaţionale!“ şi „Nu renunţăm la Kosovo“, se putea citi pe banderolele demonstranţilor, reuniţi la apelul unei organizaţii studenţeşti.

TEMERI DE „CONTAMINARE“

Ciprul se teme de precedent

Oficialii ciprioţi au avertizat ieri că recunoaşterea independenţei Kosovo, declarată unilateral, va crea un precedent pentru comunitatea internaţională şi va provoca probleme pe viitor. „Noi considerăm că această declaraţie unilaterală de independenţă s-a făcut în afara cadrului stabilit de principiile convenite de către comunitatea interna- ţională“, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului cipriot Vasilis Palmas. Autorităţile de la Nicosia se tem ca nu cumva proclamarea independenţei Kosovo să fie folosită ca precedent de Republica turcă a Ciprului de Nord (RTCN), recunoscută doar de Ankara. Preşedintele RTCN Mehmet Ali Talat a salutat independenţa Kosovo. El le-a transmis celor care s-au pronunţat împotriva acestei decizii că niciun popor nu poate fi forţat să trăiască sub jugul altuia.