Eugen Teodorovici, președinte executiv al PSD, le-a conturat colegilor săi de partid și din Executiv, strategia pe care aceștia trebuie să o urmeze în perioada următoare.
Eugen Teodorovici se află sâmbătă, alături de Viorica Dăncilă, la Târgu Mureş, la conferinţa de alegeri a PSD Mureş. Eugen Teodorovici a declarat: „Trebuie să schimbăm şi noi unele lucruri în partid. La nivelul guvernării colegii mei vor avea viaţă grea.
Acum, ca preşedinte executiv, am această obligaţie faţă de dumneavoastră, de partid, Guvern, ţară. Să fim intransigenţi cu ai noştri, cu noi. Miniştri trebuie să facă ceea ce şi-au asumat. Nu trebuie să avem niciun fel de îngăduinţă pentru cine vrea sa fie ministru”, a declarat Eugen Teodorovici.