Integrate în National Defense Authorization Act, semnată de Donald Trump, sancțiunile americane împotriva companiilor contractante ale proiectului Nord Stream 2 arată eșecul strategiei de informare ofensivă implementată de președinția americană cu privire la acest gazoduct strategic.

Aceste sancțiuni au venit în momentul în care proiectul Nord Stream 2 este deja pe cale să fie finalizat: o uriașă infrastructură gazieră care leagă direct Rusia de Germania, via Marea Baltică, printr-un traiect de 1230 km lungime sub apă.

Cu un cost estimat la 10 miliarde de euro, Nord Stream 2, care urmează să intre în serviciu anul acesta, va livra anual 55 de miliarde de metri cubi de gaz, echivalentul a 11% din consumul european.

Finanțat pe jumătate de gigantul rus Gazprom, Nord Stream 2 dublează gazoductul Nord Stream 1, de o capacitate echivalentă.

Rușii pun ultimele conducte

Sancțiunile impuse prevăd pentru companiile în cauză sechestrarea bunurilor lor pe teritoriul Statelor Unite, interzicerea operării pe teritoriu american și revocarea vizelor managerilor.

Subcontractanții strategici ai proiectului sunt vizați în mod explicit, precum compania Allseas, specializată în instalarea conductelor subacvatice, care dispune de cea mai mare navă din lume (Pioneer Spirit) destinată acestor lucrări.

Într-o scrisoare semnată de senatorii Ted Cruz și Ron Johnson, Allseas a fost prevenită că o continuare a lucrărilor la Nord Stream 2, „chiar și cu o zi” o va expune la „sancțiuni juridice și economice devastatoare, potențial fatale”.

Allseas a încetat imediat orice activitate. Nu și Rusia, după ce președintele Vladimir Putin a anunțat, la sfârșitul lunii trecute, că are planul B: nava rusă Akademik Cerski, staționată în marea Japoniei, va continua lucrările pe care Allseas a fost obligată să le oprească.

Costurile suplimentare pentru acest proiect sunt estimate la sute de milioane de euro, potrivit Centrului de reflexie cu privire la războaiele economice, Infoguerre (Franța).

Manevre de influență americane. Rezervele lui Trump

Această ingerință a Statelor Unite în proiectul Nord Stream 2 prin aplicarea extrateritorială a legii sale și poate avea originea în CAATSA (Countering America’s Adversaries Through Sanctions Act), o lege care vizează Iranul, Rusia și Coreea de Nord cu sancțiuni și adoptată de Senatul american în iunie 2017.

Promulgată după câteva modificări tehnice, Donald Trump și-a exprimat rezervele cu privire la acest text, care poate dăuna „intereselor aliaților”, în special europenilor, în timp ce și-a reafirmat capacitatea personală de a încheia tranzacții mai avantajoase care să permită realizarea obiectivelor urmărite.

Sancțiunile nu au prins trenul

La sfârșitul lunii octombrie 2017, Departamentul de Stat al Statelor Unite a publicat o notă în care se precizează că sancțiunile vizate de CAATSA nu se vor aplica acordurilor de investiții și împrumuturi decise înainte de 2 august 2017.

Pachetul financiar al Nord Stream 2 fiind finalizat în aprilie 2017, companiile care cofinanțează proiectul, Engie (Franța), Shell (Marea Britanie-Olanda), OMV (Austria) Uniper (Germania, grupul E.ON) și Wintershall (Germania, grupul BASF) s-au regăsit de facto ferite de aceste sancțiuni și lucrările gazoductului au început în 2018.

Miză politică și economică

Însă ostilitatea SUA față de Nord Stream 2 a devenit aproape palpabilă. A fost începută o campanie în încercarea de a specula disensiunile europene față de acest proiect, americanii sperând că europenii înșiși se vor pune de-a curmezișul gazelor lui Putin.

Evident, pentru SUA gazoductul Nord Stream 2 este o miză politică, pentru că este vorba de a îngrădi capacitatea Rusiei de a face presiuni asupra Europei, dar și comercială, americanii dorind din răsputeri să-și exporte gazul natural lichefiat (GNL) pentru a substitui gazul rusesc.

Însă GNL-ul vine de peste ocean, este mult mai scump, în timp ce gazul de conductă al lui Putin a fost alegerea europeană.

De la ofensive diplomatice, la acuzații că fac jocul Rusiei

În completarea circuitelor diplomatice, acțiunile de comunicare ofensive ale americanilor s-au multiplicat.

La summit-ul NATO din iulie 2018, președintele Donald Trump a afirmat că Germania va fi „prizoniera” Rusiei și a cerut abandonarea proiectului Nord Stream 2.

În ianuarie 2019, ambasadorul SUA în Germania, Richard Grenell, a trimis scrisori către mai multe companii, între care Uniper și Wintershall, avertizându-le cu sancțiuni economice.

Ca, după câteva luni, să acuze explicit Europa că „hrănește politica expansionistă a Rusiei”.

Dependența Europei de gazul rusesc prezintă un risc pentru vechiul continent și pentru Occident, în ansamblul său, a estimat diplomatul american.
Ea, dependența, participă indirect la finanțarea intervențiilor militare ale Moscovei, a adăugat Grenell, citând ca exemple Siria și Ucraina și manevrele de „destabilizare informațională” ruse care țintesc instituțiile europene și Statele Unite.

Prin inițiativele ambasadorului său, Statele Unite au încercat astfel să influențeze negocierile în curs în momentul în care europenii adoptau celui de-al treilea pachet energetic la nivel european și aliniau pozițiile ansamblului țărilor europene cu privire la Nord Stream 2.

Al treilea pachet strategic

În ciuda ostilității mai multor țări din Europa de Est și de Nord față de conducta de gaz, ambasadorii celor 28 de state membre ale UE au reușit totuși să găsească un compromis: amendamentul adoptat apoi cu o largă majoritate în Parlamentul European prevede că exploatarea conductelor submarine, inclusiv Nord Stream 2, trebuie să respecte regulile antimonopol definite de „al treilea pachet energetic” .

Pe 4 aprilie 2019, deputații europeni au aprobat extinderea normelor UE la conductele de gaze provenite din țări din afara Uniunii, inclusiv Nord Stream 2.

Părțile acelor conducte de import care se află pe teritoriul statelor membre (inclusiv cele din apele teritoriale) vor trebui să îndeplinească cerințele care se aplică în prezent conductelor interne ale UE.

Normele se referă la separarea aprovizionării/producției de gaze de domeniul transporturilor, permițând accesul altor operatori la capacitatea conductelor, precum și reglementarea transparentă a tarifelor de tranzit.

Scutirile de la aceste reguli vor fi posibile doar cu aprobarea Comisiei Europene.

„De prea multe ori, aprovizionarea cu gaz a fost folosită ca armă politică. Nu putem opri intențiile ascunse ale altora, dar ne putem înarma cu o claritate juridică deplină și o consistență a legislației existente. Asta dorește uniunea noastră energetică, precum și această directivă modificată”, a declarat Jerzy Buzek (PPE, Polonia), președintele atunci al comisiei pentru energie.

Tehnocrații fac scut

Prin extinderea acestor reglementări la conductele off-shore în apele teritoriale europene, UE și-a propus să modifice substanțial structura proiectului Nord Stream 2 pentru reechilibrarea intereselor sale, fără a compromite totuși rezultatul acestui proiect.

Gazprom a depus plângere contra acestor dispoziții dar, având în vedere faza aproape încheiată a proiectului Nord Stream 2, este de așteptat să se ajungă la un acord.

Într-un stil tipic european, această abordare tehnocrată în fața divergențelor de interese și preocupărilor legate de securitatea energetică exprimată în interiorul și în afara UE, a însemnat un dublu răspuns al europenilor.

Întâi în fața Statelor Unite: Europa este în măsură să ia colectiv propriile dispoziții în materie de securitate energetică.

Apoi în fața Germaniei: exploatarea gazoductului Nord Stream 2 nu tebuie să fie făcută cu o singură mână, într-o abordare aproape exclusiv națională și comercială apărată de Berlin, în special în detrimentul țărilor est-europene afectate.

Cu toate acestea, ca ilustrare a persistenței disensiunii în țările europene cu privire la Nord Stream 2, biroul antimonopol polonez a aplicat, la 8 noiembrie 2019, o amendă de 40 de milioane de euro grupului francez de gaze ENGIE pentru că a „refuzat, în mod repetast și fără temei legal” să furnizeze Warșoviei informații despre finanțarea gazoductului Nord Stream 2, precizând că „această măsură nu este decât o etapă”.

Câteva zile mai devreme, Danemarca autorizase construcția conductei de gaz Nord Stream 2 în apele sale teritoriale, eliminând astfel ultimul obstacol în calea gazului lui Vladmir Putin.