Războiul dintre turci și kurzi s-a mutat... în Germania!

Războiul dintre turci și kurzi s-a mutat... în Germania!

Presa internațională îl acuză pe Erdogan că nu a respectat nici 24 de ore armistițiul mediat de americani, aviația turcă bombardând pozițiile kurde.

În replică, presa turcă susține că gherilele kurde că pun în continuare la cale atacuri teroriste. Dincolo de războiul declarațiilor, măcelul din Nordul Siriei pare să fi scăzut în intesitate. Din păcate, însă, luptele dintre turci și kurzi s-au mutat în Germania, țară în care trăiesc comunități puternice din ambele tabere.

Ca reacție la ofensiva turcă din nordul Siriei, mitinguri pro-kurde sunt organizate în toată Europa. Cele mai mari evenimente sunt așteptate în Germania, unde deja s-au semnalat primele probleme.

Sudouest.fr scrie că la Herne, în vestul țării, în timpul marșului kurzilor, mai mulți turci au făcut salutul Lupilor Cenușii (organizație ultra-naționalistă turcă din care se pare că făcea parte și Mehmet Ali Agca, teroristul care a încercat să-l asasineze pe regretatul Papă Ioan Paul al-II-lea).

Ne puteți urmări și pe Google News

Gestul sfidător al turcilor a stârnit furia manifestanților, care i-au atacat. Cinci persoane au fost rănite ușor în încăierare. În aceeași zi, un tânăr care purta un sacou cu stema Turciei a fost asaltat de cinsprezece persoane, primind mai multe lovituri de cuțit.

Potrivit dw.com, cele mai grave ciocniri au avut loc miercuri. Nouă persoane au fost rănite în încăierări. Un turc în vârstă de 50 de ani a fost înjunghiat în vestul orașului Lüdenscheid, iar în orașul  Bottrop, aflat în vestul țării,  opt persoane au fost ușor rănite după o ciocnire între cele două tabere. Potrivit poliției, cei 50 de kurzi care participau la un protest înregistrat au fost atacați de turci. „A fost o provocare, s-au aruncat pietre”, a spus poliția germană, care a declarat că cinci ofițeri au fost răniți în timp ce încercau să pună capăt ciocnirilor. Cinci persoane au fost arestate în timpul operațiunii.

„Deocamdată, facem demonstrații, asta e tot”, le-a declarat cu amărăciune Mohamad Khalil, un student kurd în vârstă de 23 de ani, reporterilor de la ziarul franțuzesc sudouest.fr. Tânărul a ajuns la Berlin în 2015, cu valul de imigranți, și e foarte supărat că nu poate face mai mult ca să oprească măcelul lui Erdogan împotriva conaționalilor săi. În Germania, „stăm pe un butoi de pulbere”, le-a mărturisit ziariștilor francezi politologul turc Burak Copur, "situația din Turcia se reflectă în Germania".

Relațiile dintre cele două comunități sunt din ce în ce mai încordate, pentru că mulți dintre turci simpatizează regimul lui Erdogan, în vreme ce kurzii susțin milițiile YPG (Unitățile de Apărare a Poporului) din nordul Siriei. Cum în Germania trăiesc mai bine de trei milioane de kurzi și turci, poliția se teme de violențe pescară largă în acest weekend. „Ne trimitem soldații la moarte pentru a elibera copiii și familiile din Siria” de opresiunea „teroriștilor PKK” (Partidul Muncitorilor din Kurdistan, organizație aflată în război deschis cu Turcia) spun turcii.

Kurzii din Germania spun, însă, că în Nordul Siriei are loc un măcel. Furia lor se îndreaptă în primul rând asupra rețelei de moschei pe care o finanțează regimul Erdogan în Germania, despre care spun că alimentează ura anti-kurdă. Asociația religioasă respinge acuzațiile, afirmând că nu a plănuit nicio campanie de acest fel, cu toate asigurările date de reprezentanții comunității turce, cinci jucători din echipele regionale germane i-au imitat pe internaționalii turci și au salutat militar după marcarea unui gol în semn de susținere a ofensivei. Un gest care s-ar putea să-i coste. Nu este prima oară când germanii sunt îngroziți de încăierările sângeroase dintre imigranții cărora le-au acordat protecție.

De alttfel, fondatorul PEGIDA (Patrioții Europeni împotriva Islamizării Vestului), Lutz Bachmann, a declarat în repetate rânduri  că a fondat această organizație după ce a  văzut ce lupte sângeroase s-au dat în Germania între susținătorii Statului Islamic și manifestanții kurzi care simpatizau PKK.