Războiul cu țânțarii, faza pe București. Armata lui Gabi Firea contraatacă

Războiul cu țânțarii, faza pe București. Armata lui Gabi Firea contraatacă

Războiul cu ţânţarii, care au invadat Capitala, pare o luptă fară de sfârşit. Revoltaţi, oamenii susţin că seara şi noaptea este imposibil să stai în apropiere de zonele verzi, pentru că în doar câteva minute eşti ciuruit de insecte. Autorităţile susţin că fac dezinsecţii, dar că vinovatul de serviciu pare a fi vremea, care a favorizat înmulţirea insectelor şi a întârziat aplicarea tratamentelor împotriva lor.

Așa a început în Capitală, azi-noapte, a doua etapă de combatere a țânțarilor. Cele mai mari parcuri din București au fost luate cu asalt de câte două mașini cu tunuri care au pulverizat soluții contra insectelor.

 

Autorităţile au împrăştiat soluţia şi pe cele aproximativ 650 de străzi cu vegetaţie abundentă.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

La începutul săptămânii viitoare, angajații companiei municipale de igienizare vor deratiza și pulveriza soluții contra țânțarilor în toate gurile de vizitare, cămine și canele RADET.

 

Specialiștii Institului Cantacuzino su stabilit că în România sunt 43 de specii de țânațari. De câțiva ani, în țara noastră a apărut și țânațarul tigu, o insectă care înțeapă și ziua și care transmite boli grave.

 

Ţânţarii nu sunt doar enervanţi, ci şi periculoşi. Unii sunt purtători ai virusului West Nile, care în unele cazuri poate să provoace moartea persoanei înţepate. Numai anul trecut, virusul West Nile a ucis 42 de români.