Editura Evenimentul si Capital

Încă un FRONT în RĂZBOIUL din COALIȚIE. Acuzații GRAVE din PSD: MINIȘTRII ALDE „AU un INTERES PARALEL”

Autor: | | 1 Comentarii | 2346 Vizualizari

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a declarat, vineri, că ar trebui să le „arate obrazul” celor de la ALDE și a apreciat că partenerii de coaliție conduși de Călin Popescu Tăriceanu „au, probabil, un interes paralel”.

„Până acum, de când suntem în coaliție cu ei, mereu am fost la Președintele României și peste tot împreună. E prima dată când au mers separat. Să nu ne atragă nouă atenția și să nu ne arate nouă obrazul ALDE, pentru că nu au de ce. Noi trebuie să le arătăm lor, pentru că au început să facă aceste chestiuni, ei ne-au prelungit cu legea offshore-ului, ei tot l-au susținut pe dl Toader deși e locul PSD. Noi nu ne-am băgat să discutăm de miniștrii ALDE că am înțeles că toți sunt extraordinari. Dacă tot sunt buni și extraordinari, oare de ce ministrul de Externe nu a propus rechemarea și face o evaluare de atâta timp de parcă ar căuta motive. Dacă citea numai cine a semnat protocoalele astea și-l vedea pe Maior cred că era cel mai important motiv. Toate chestiile astea la un loc ne arată nouă că au, probabil, un interes paralel, un alt interes față de cel pe care îl avem noi în coaliție”, a spus social-democratul, potrivit wwwstiripesurse.ro

De asemenea, deputatul PSD Cătălin Rădulescu este supărat pe ministrul Justiției, Tudorel Toader pentru faptul că nu și-a respectat fișa postului.

„Dacă ne uităm în fișa de post a ministrului Justiției. În funcție de fișa de post și de acest parcurs se fac și evaluarea. Ministrul Justiției avea în fișa postului să facă legile justiției la minister, dânsul trebuia să le facă, cu Guvernul, nu Parlamentul României. A făcut legile justiției? Nu le-a făcut, corect? Tot în fișa dânsului era că trebuie să facă Codul Penal și Codul de Procedură Penală. A trebuit să le facem noi, dânsul nu s-a implicat. Deci dl ministru al Justiției, cu tot respectul și prietenia, în afară de a face două revocari ca să fie așa, de imagine, nu a făcut ceea ce trebuia să facă. Legea amnistiei văd că nu o face, deși e necesară să faci o reparație morală față de oamenii care au suferit și care au fost condamnați nevinovați”, a declarat, vineri, deputatul PSD Cătălin Rădulescu. Rădulescu a menționat că este foarte supărat și pe ministrul Mediului și a acuzat-o pe Grațiela Gavrilescu că din cauza ei România plătește amenzi. „Pe dna Gavrilescu eu sunt foarte supărat, din două motive. Nu a dat avizul de un an de zile pentru autostrada Pitești-Sibiu, nu putem să facem autostrada din cauza ei. Sunt licitațiile făcute și dânsa de un an de zile se scârmă unde s-o fi scârmând și nu dă autorizație de mediu, păi e normal să fie așa? Noi am început să plătim amenzi, Comisia Europeană ne-a spus că suntem în infringement cu gropile de gunoi. Aceste gropi de gunoi, pe programul Comisiei Europene, ar fi trebuit ca 20% inițial, acum s-a ajuns la 40% din gunoi să fie reciclat, să nu îl mai arunci în groapa de gunoi. Doamna cred că are alt interes că dacă am ajuns noi românii să plătim amenzi din cauză că ministerul Mediului nu-și face treaba și nu s-a ocupat de lucrul ăsta. Deci miniștrii să fie evaluați corespunzători de către partide, nu pe unii miniștri să îi ții pentru că vrei tu să îi ții”, a precizat social-democratul.

De asemenea, nici Andrei Gerea nu a scăpat de „gloanțele deputatului mitralieră” și i-a transmis nu se mai implice în discuțiile despre justiție, cu referire la faptul că Gerea a apreciat că e bine că legislația în domeniul justiției nu s-a făcut la Guvern, ci în Parlament.

„Dl Gerea, mare specialist în toate, când a fost ministrul Economiei nu a făcut nimic, acest coleg argeșean ca și mine și-a permis când era ministru să lase să se distrugă Arpechim, unde erau vreo 5.000 de oameni, da? Nu mai spun de Oltchim. Nu are nicio realizare, decât realizări negative. Să ne lase în pace cu filosofiile dânsului de mare specialist în anumite domenii. În justiție nu se pricepe absolut deloc și să își vadă de treaba lui”, a adăugat Rădulescu.

ANM, prognoză specială pentru București: Ninsori de ultimă oră în Capitală

Pagina 1 din 2
Tag-uri: psd, tariceanu, alde



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei