RĂZBOI TOTAL în PSD! Firea ÎL MITRALIAZĂ pe Dragnea din orice poziție. REACȚIE BOMBĂ de la Madrid, după CexN

Vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a lansat un nou atac la adresa lui Liviu Dragnea, chiar în timpul desfășurării Comitetului Executiv Național al partidului, eveniment de la care absentează.

Firea a precizat într-un comunicat membrii PSD nu mai pot continua „sub teroare” și că partidul este condus de un personaj „toxic”.

„Nu mai putem continuă aşa, sub teroarea excluderilor şi a dizolvărilor. Frică poate menţine, vremelnic, un status-quo, dar în niciun caz nu este o soluţie pentru progres şi construcţie. În general, a-i exclude pe cei care vor să se ţină de cuvânt faţă de români este un act profund antidemocratic. În cazul nostru, excluderile nu rezolvă o problemă, aşa cum se iluzionează unii, ci o agravează. Nu este vorba doar de imaginea partidului sau de orgoliul anumitor lideri, ci de şubrezirea propriei guvernări. Cei puşi în discuţie azi pentru excludere s-au numărat printre cei mai activi colegi, printre cei care au adus rezultate excelente pentru partid. Au avut poziţii critice, dar n-au sabotat cu nimic guvernarea, dimpotrivă, au votat toate proiectele şi s-au luptat, uneori eroic, cu adversarii noştri”, a transmis Gabriela Firea, potrivit Agerpres.ro.

Primarul Capitalei a mai subliniat că în timp ce principala miză a PSD ar trebui să fie guvernarea, este condus de o persoană care este preocupată doar de propria situașie politică. 

„Nu ne mai putem permite să ne irosim resursele şi credibilitatea în dispute interne incorecte, inechitabile, manipulate, în condiţiile în care oricum suntem atacaţi, ca partid, din toate părţile. După cum nu mai putem accepta ca partidul să fie capturat de un grup care acţionează pe principiul "cine nu e cu noi e împotriva noastră" şi a cărui agendă se îndepărtează pe zi ce trece de cea a cetăţenilor. PSD este condus în acest moment de un om preocupat doar de propria situaţie politică, juridică, economică şi ale cărui ieşiri bizare şi departe de a fi ale unui bărbat de stat denotă disperare şi încrâncenare. Ştiu, sunt vinovată, alături de mulţi alţi colegi, pentru ca am girat existenţa acestui personaj devenit toxic pentru ţară şi l-am ajutat să-şi consolideze poziţia, din care acum foloseşte puterea în mod discreţionar. Dacă ar fi fost vorba doar despre dezamăgirea mea, poate aş fi tăcut. Dar e vorba de bucureştenii pe care îi reprezint şi care sunt afectaţi de acţiunile duşmănoase ale lui Liviu Dragnea faţă de bucureşteni şi mulţi, mulţi alţi români din toată ţara", a mai  vicepreşedintele PSD.

"Şubrezirea prin manevre subterane a majorităţii din Consiliul General, în ideea de a mi se arăta mie cine e jupânul, le aduce, în fapt, prejudicii oamenilor interesaţi să trăiască mai bine în Bucureşti. Mai mult, poziţiile mele critice, dar bazate pe argumente, la adresa conducerii partidului au început în momentul în care am realizat că prin pasivitatea sau chiar piedicile din partea unor oameni din guvern, fideli lui Liviu Dragnea, este pus în pericol programul de guvernare locală cu care ne-am prezentat în faţa electoratului. Din punctul meu de vedere, acest lucru este inacceptabil, iar dacă vor exista repercusiuni politice, mi le asum. Şi, dată afară din funcţii de domnul Dragnea, ca şi cum ar fi partidul lui personal, eu rămân în PSD simplu membru. Dacă nici simplu membru nu mă mai acceptă Liviu Dragnea, voi rămâne un om de stânga - dar stânga adevărată, legitimă, solidară cu nevoile oamenilor, şi nu cu grupurile lui de interese. Ne aflăm într-un moment critic, pentru partid şi pentru ţară, şi senzaţia multora este că ne îndreptăm spre prăpastie. Dacă există oameni care sesizează acest pericol şi iau atitudine, ei nu sunt pucişti, ci reformatori. Iar reformele, chiar şi atunci când iau forma unor utopii, nu pot sub nicio formă să fie tratate cu pumnul în gură. Şi le-aş aminti unor colegi un vechi proverb chinezesc: "răzbunătorul va trebui să sape, de la început, două gropi!", a mai precizat Firea