Liderul sindical din MAI, Dumitru Coarnă, susține că unii poliţişti au fost lăsaţi să se pensioneze cu încălcarea prevederilor legale în vigoare pentru a fi apoi reangajaţi ca personal contractual în minister, înainte ca Guvernul să modifice prin OUG condiţiile de pensionare.
În același timp, Dumitru Coarnă a lansat un nou atac la adresa ministrului Carmen Dan, după ce ea a afirmat că liderul sindical are ”un limbaj dublu”. ”Este groparul Ministerului de Interne. Doamna ministru lucrează pe text, eu lucrez pe informații. Vă dau o probă certă? La 44 de ani s-a pensionat la cerere. La cerere! Distrug pensia celor care muncesc în stradă. Bălteanu, l-au pensionat la 43 de ani. Popescu Alina.
Unii lucrează la dublu. Și cu pensie și cu salariu (...) Dacă a ajuns să spună că eu sunt nu știu cum, îi recomand să plece (...) Vreau să le transmit că au adus poliția națională de râsul țării. Dacă facem o lege cum a gândit Carmen Dan cu Olguța și Vâlcov, eu am voie să trec pe roșu, dumneavoastră nu. La polițiștii locali din Iași le-au făcut 7.000 salariul de încadrare. Un tehnician criminalist cu 15 ani vechime are undeva la 2.000-2.2200 de lei. Vedeți diferențele? Asta a făcut guvernul PSD. Nu mi-e teamă de ei. Au încercat de mult să mă aresteze” a spus Dumitru Coarnă.
Salarii mărite
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunţat că va mări salariile poliţiştilor cu 10% pentru a echilibra balanţa existentă între ei şi militari. Carmen Dan a declarat că salariile poliţiştilor vor creşte cu 10%. Aceasta a discutat si cu premierul Mihai Tudose despre dotarea acestora. „Avem un deficit foarte mare în MAI. Am avut o discuție cu premierul și trebuie să intervenim cât de repede pentru dotarea polițiștilor care sunt în stradă. Una dintre prevederile care a iscat discuții a fost faptul că unii dintre polițiști pot ieși la pensie la o vârstă la care încă sunt apți de muncă. Este o prevedere care a fost elaborată, emisă, în anul 2016. Potrivit acestui act normativ, oameni care încă pot desfășura activitatea, pot opta să iasă la pensie până la vârsta de 50 de ani.
Anunţ de ULTIMĂ ORĂ: „Le vom MĂRI salariile cu 10%”