Război între USR și PNL. Ludovic Orban, acuzat de aroganță, încăpățânare și de măsluirea sondajelor

După ce, joi, premierul Ludovic Orban a declarat că partidul său are candidat propriu la primăria Constanța și nu se poate alia cu un partid care în sondaje a întrunit doar 12-14%, USR îl atacă virulent, acuzându-l de măsluirea sondajelor și de apropierea PNL de PSD.

Declarațiile premierului Ludovic Orban, care, joi, pe litoral, s-a afișat cu candidații PNL la Primăria și Consiliul Județean Constanța, blocând astfel orice negociere cu forțele de drepta, a stârnit mânia USR care, vineri, se dezlănțuie într-un atac virulent la adresa liberalilor. USR consideră că alegerile locale din 27 septembrie au o miză uriașă și, după zeci de ani de „pesedism“, poate câștiga alegerile și poate salva localitățile de „molima PSD”, chiar și în lipsa unei alianțe cu PNL.

„Prezent la Constanța într-o scurtă vizită de campanie, premierul Ludovic Orban a dovedit că PNL nu a învățat cât ar fi fost nevoie din lecția alegerilor locale din 2016. La fel ca atunci, PNL prezintă sondaje măsluite în speranța de a-și păcăli candidatul, partidul și alegătorii. Domnul Orban a făcut publice niște informații eronate care îl prezintă pe candidatul PNL pentru funcția de primar al municipiului Constanța cu un procentaj fals de 30-35%, iar pe candidatul Stelian Ion, cu doar 12-14%”, arată USR Constanța.

USR amintește că, în 2016, PNL a procedat exact la fel în București: l-a prezentat pe Cătălin Predoiu la 23-26% pentru a crea impresia unui candidat puternic. „Care a fost realitatea și ce a  urmat știm cu toții: candidatul PNL a obținut doar 11%, Primăria a ajuns în mâinile Gabrielei Firea, iar alegerile parlamentare au aruncat România în brațele lui Dragnea”.

Realitatea ar fi că o alianță de dreapta PNL-USR-PLUS în Constanța „reprezentată de Stelian Ion” ar obține un scor de 33%, scor egal cu cel pe care l-ar obține varianta reprezentată de Vergil Chițac, „cu diferența esențială că există un potențial de creștere mai mare în favoarea candidatului USR PLUS”. Propunerea USR era susținerea unui tandem, a candidaturii unice a USR PLUS la Primăria Constanța și a candidaturii PNL la președinția Consiliului Județean Constanța, respinsă însă de PNL.

„Decât să susțină USR, PNL mai dă o șansă PSD”

„Încăpățânarea și aroganța celor care se supraestimează ne pot costa la Constanța la fel de mult cum ne-au costat în 2016. Un candidat puternic nu are nevoie de tertipuri și sondaje măsluite, nici de proptele și laude exagerate din partea premierului. Înțelegem strategia de a-și supraestima candidatul, dar Constanța ar trebui tratată cu mai mult respect”, susține USR Constanța.

URS amintește că dacă în 2016, PNL Constanța și candidatul Vergil Chițac nu se sabotau reciproc, PSD nu ar fi câștigat atunci nici municipiul, nici județul. „Alianța USR PLUS consideră că impunerea de la București a aceleiași variante pierzătoare din 2016, a variantei pe care însăși conducerea PNL o prezenta odinioară lipsită de spirit de echipă, arată clar câtă importanță acordă PNL Constanței”.

Pe ideea „decât să susținem un USR-ist la Constanța, mai bine să mai dăm o șansă PSD“ nu se poate construi un parteneriat serios. Alianța USR PLUS susține că „poate să  smulgă Constanța din ghearele mafiei PSD chiar și în lipsa unei alianțe cu PNL”, având echipă credibilă și un plan pus la punct „pentru a scăpa de PSD pentru cel puțin 20 de ani la Constanța”.

Premierul Ludovic Orban declarase, joi, la Constanța, că PNL l-a ales pe  Vergil Chițac pentru că toate sondajele ne-au arătat că are prima șansă să câștige primăria Constanța. „Eu acum ce să fac? Să aleg pe altcineva care are 12-14% (USR) când am un candidat care are scor între 30 și 35%  șansa de a câștiga primăria Constanța? Normal că ne alegem omul în care avem încredere. Noi nu ne certăm cu alții. Adversarul nostru politic este PSD și mai ales felul de a face politica PSD”, a precizat liderul PNL.

 

.