RĂZBOI între INTERLOPI. S-au TĂIAT cu cuțitele la mall, pe zi, astă noapte au scos TOPOARELE

RĂZBOI între INTERLOPI. S-au TĂIAT cu cuțitele la mall, pe zi, astă noapte au scos TOPOARELE

Interlopii din vest nu mai au loc unii de alții. Ieri două grupări rivale au încercat să se execute între ele. Bătălia a început la mall, spre groaza clienților, cu cuțite și bâte, ziua, și a continuat la miezul nopții cu ”arsenalul greu”: topoarele.

Disputele extreme de violente dintre interlopii din Timișoara au avut aseară o etapă grea, în care protagobiștii au fost la un pas să își ia zilele. Bătălia vine după ce, lunile trecute, interlopii s-au mai atacat cu baionetele, iar unul a fost la un pas să fie împușcat, după ce s-a tras în mașina sa.

Prima rundă s-a consumat joi la prânz, la mall, unde  au fost implicaţi pe de o parte Ciprian Dăscălescu, Sorin Flucsă şi Adrian Taloş, iar de cealaltă parte Lucian Boncu, Marius Calafeteanu, Ion Zmeu şi alţii din gruparea lor. Dăscălescu fusese acuzat că ar fi tras cu arma  în incidentul de la stadionul “Dan Păltinişanu”, dar a fost achitat după ce Adrian Taloş a recunoscut în faţa instanţei că el a făcut uz de armă.

Flucsă s-a întâlnit, la mall, cu Dăscălescu şi Taloş. “Am fost să mâncăm şi când am plecat spre maşină am ieşit pe unde e banda rulantă. M-am oprit să cumpăr ceva şi am văzut că din dreapta, printre maşini, vin Calafeteanu, Boncu, Tarzan şi încă câţiva. Aveau pari, beţe telescopice şi i-au atacat pe Flucsă şi Taloş. Cum am avut problemele de la stadion, unde m-au acuzat că am tras cu pistolul şi s-a dovedit că nu e adevărat fiind achitat de tribunal, am sunat imediat la 112. Maşina mea era blocată de un Volkswagen Touareg alb de Timiş, cu CUM în număr. Primul l-au atacat pe Taloş. Calafeteanu avea un cuţit în mână, Tarzan l-a lovit cu pumnul în faţă.  Taloş a fugit şi atunci s-au dus spre Flucsă şi au început să-l lovească. Era Calafeteanu, Boncu, “Cumnatu”, “Tarzan” şi alte persoane. Flucsă a reuşit să fugă, pe partea cu taximetrele, în interiorul mall-ului la paşapoarte. Tarzan a rămas cu unii afară şi Zmeu a coborât de sus de la casino şi m-au prins la mijloc. Era clar că ne-au aşteptat. Tarzan a venit în fugă să mă lovească, la fel şi Zmeu. Când s-a apropiat şi a vrut să dea, m-am ferit şi i-am dat un pumn lui Zmeu, care a luat somn instant. Şi-a revenit apoi. Am luat-o la fugă şi am plecat cu un taxi pentru că maşina mea era blocată”, a relatat Ciprian Dăscălescu citat de Pressalert.ro. În timpul atacului, lui Taloş i s-a rupt nasul, iar Flucsă a fost lovit cu un telescop în timp ce  Calafeteanu se pregătea să îl taie cu cuțitul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Totul a fost surprins de camerele de supraveghere din mall. Poliţia Timiş a deschis o anchetă în urma plângerii lui Ion Zmeu, din gruparea Calafeteanu.

Puțin înainte de miezul nopții s-a consumat a doua rundă a scandalului. Dăscălescu a fost așteptat de bătăușii din gruparea rivală care l-au amenințat cu moartea și au sărit să-l linșeze cu topoarele și răngi. Aceștia veniseră echipați în salopete negre, cu cagule pe față, ca să nu fie recunoscuți.