Război Firea vs Anisie: "A dat ordin inspectoratelor şcolare să nu colaboreze cu noi"

Război Firea vs Anisie: "A dat ordin inspectoratelor şcolare să nu colaboreze cu noi"

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a explicat duminică seara cum vor funcţiona şcolile din Bucureşti începând de mâine, 14 septembrie, şi ce măsuri au fost luate pentru siguranţa elevilor şi a cadrelor didactice.

"În afară de îngrijorări, trebuie să acţionăm şi să ne organizăm pentru că autorităţile această menire o au. Să lăsăm la o parte tensiunile şi să cooperăm pentru binele copiilor. S-au dezinfectat toate mijloacele de transport în comun, autobuze, tramvaie, troleibuze. Am suplimentat numărul de autobuze şi vreau să anunţ că avem şi trei sectoare care au solicitat să avem autobuze şcolare şi am suplimentat şi aceste linii cu autobuzele şcolare. În ceea ce priveşte aspectul de sănătate, cele 450 de cabinetele de medicină şcolară sunt toate foarte biine pregătite, am verificat, au măşti, dezinfectanţi, viziere, halate de unică folosinţă şi personal medical pregătit să asigure triajul în fiecare dimineaţă.

Eu sunt o promotoare a testării masive a tuturor persoanelor asimptomatice. Putem face acest lucru doar printr-o testare repetată, atât a profesorilor, cât şi a elevilor. S-au deschis deja aplicaţiile. Avem pregătite sute de mii de teste pentru elevi. Suntem pregătiţi să testăm pe toată lumea atunci când este necesar".

Făcând referire la declaraţiile ministrului Educaţiei din această seară, Gabriela Firea a spus că Monica Anisie este singura care politizează educaţia. "Vreau să vă dau un caz concret. Colegii mei de la Administraţia Spitalelor au luat legătura cu reprezentanţii celor şase inspectorate şcolare de la cele şase sectoare ale Capitalei pentru a le solicita cooperarea în vederea anunţării tuturor cadrelor didactice că se pot testa gratuit prin grija Primăria Capitalei. Răspunsul a fost: nu avem voie să colaborăm cu dumneavoastră. Doamna ministru ne-a ameninţat că ne dă afară. Mai mult decât atât, au transmis profesorilor care s-au interesat de programul acesta că nu se face nicio testare gratuită, că nu e adevărat, că sunt minciuni şi să meargă să se testeze la privat pentru 400 de lei. Vă daţi seama în ce situaţie suntem? A dat ordin inspectoratelor şcolare să nu colaboreze cu noi", a spus primarul Capitalei la România TV.

Ne puteți urmări și pe Google News

"A trebuit să luăm legătura cu asociaţiile de părinţi, de elevi, să informăm pe toată lumea că personalul didactic beneficiază de programul nostru gratuit de testare. Eu le recomand să intre pe site-ul ASSMB ca să se poată testa astfel gratuit", a mai spus Firea.