Război DIPLOMATIC după ce Germania îl pune pe Iohannis în FRUNTEA mesei. Meleșcanu a răspuns în TOIUL NOPȚII

Război DIPLOMATIC după ce Germania îl pune pe Iohannis în FRUNTEA mesei. Meleșcanu a răspuns în TOIUL NOPȚII

Ministerul de Externe a reacționat vineri noaptea după declarațiile făcute de reprezentantul Guvernului federal german, care a spus că președintele Klaus Iohannis este cel care trebuie să stea în fruntea mesei la Bruxelles.

Într-un interviu la RFI, Bernd Fabritius, însărcinat al Guvernului federal german pentru minorităţile naţionale şi pentru etnicii germani din afara ţării, stabiliți în Germania a declarat că președintele Klaus Iohannis este mai cunoscut decât premierul Viorica Dăncilă și de aceea trebuie să i se acorde toate onorurile.

„Preşedintele Iohannis este şeful statului, el este o persoană foarte recunoscută, foarte pragmatică în cadrul partenerilor UE. Premierul Dăncilă este mai puţin cunoscut în acest cadru, este cunoscută de fapt ca o persoană care mai mult execută avize şi dorinţe stabilite de partid şi de persoane care nu sunt abilitate a reprezenta ţara în plan european. Din acest motiv, singura şansă pentru o perioadă de succes ar fi dacă preşedintele Iohannis ar fi locomotiva în fruntea preşedinţiei UE", a spus Bernd Fabritius pentru RFI când a fost întrebat cine trebuie să stea în fruntea mesei la președinția Consiliului UE.

Oficialul german a făcut aprecieri și la adresa Guvernului și a afirmat că Executivul de la București nu oferă niciun fel de garanții că poate duce mandatul la bun sfârșit.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Guvernul României este deloc pregătit pentru această sarcină. A fi pregătit înseamnă exact a fi dobândit încrederea partenerilor pe plan european în domeniul democraţiei, în domeniul statului de drept, în domeniul combaterii corupţiei şi exact în domeniul necesar pentru solicitările europene şi nu cele naţionale, dar Guvernul României în ultimii ani a făcut exact contrariul, a distrus încrederea care a existat vreodată", a declarat reprezentantul Guvernului german.

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, i-a transmis lui Fabritius că nu este treaba Germaniei pe cine pune România în fruntea mesei.

„Suntem surprinși de declarația domnului Bernd Fabritius, însărcinat al Guvernului federal german pentru minorităţile naţionale şi pentru etnicii germani din afara ţării, stabiliți în Germania.

Domnul Fabritius nu are calitatea instituțională de a aprecia „cine ar trebui să stea în capul mesei, în timpul preşedinţiei româneşti a Consiliului UE, preşedintele Klaus Iohannis sau premierul Viorica Dăncilă?”.

Nu este de competența niciunui oficial străin de a oferi judecăți cu valoare de sentință în ceea ce privește un proiect de țară care se dorește a fi implementat în cele mai bune condiții, cu participarea tuturor factorilor de decizie și a tuturor instituțiilor statului, conform prevederilor Constituției României”, se arată în comunicatul transmis vineri noaptea de MAE.

În document se mai arată că politica promovată constant de Guvernul României în ceea ce privește colaborarea instituțională și exercitarea mandatului Președinției Consiliului Uniunii Europene este de e o manieră constructivă și lipsită de o abordare partizană, care poate crea diviziuni în societatea românească.