Evenimentul Zilei > Actualitate > Răsturnare de situație în cazul românul condamnat la moarte. Veștile vin din Malaezia
Răsturnare de situație în cazul românul condamnat la moarte. Veștile vin din Malaezia

Răsturnare de situație în cazul românul condamnat la moarte. Veștile vin din Malaezia

Pedeapsa cu moartea a fost scoasă în afara legii în Malaezia, fapt ce îl salvează pe Ionuţ Gologan, românul care, în 2016, fusese găsit vinovat de trafic de droguri. El riscă însă o condamnare la cel puțin 20 de ani în spatele gratiilor

Guvernul malaezian a decis abolirea pedepsei cu moartea, a anunţat ministrul Comunicaţiilor Gobind Singh Deo. Este o reformă salutată pe loc de organizaţii de apărarea drepturilor omului, conform agențiilor de presă străine. Decizia îl ajută pe românul Ionuţ Gologan, care risca să moară spânzurat după ce a fost condamnat definitiv la moarte pentru trafic de droguri.

„Toate pedepsele cu moartea vor fi oprite. Definitiv. Din moment ce abolim toate pedepsele cu moartea, nu ar mai trebui dusă la capăt nicio execuție”, conform oficialilor din Malaezia.

Însă, în ceea ce-l privește pe tânărul român, chiar dacă vestea e ca o gură de aer, lucrurile încă nu s-au rezolvat în totalitate, deoarce autorităţile malaeziene cer pentru el 20 de ani de închisoare şi 10 lovituri de bici. În tot acest timp, în România, bunica lui Ionuț, ajunsă la vârsta de 87 de ani, îl așteaptă să vină acasă. Ea l-a crescut pe Ionuț, încă de când era mic, și își dorește să apuce să vadă ziua în care nepotul ei va reveni acasă.

„Îl așteptăm acasă, nu ne ajută nimeni. Pe omul bogat îl ajută toți, dar la omul sărac nici boii nu-i trag. Nu știm detalii despre Ionuț. Să îl aducă să-l vedem. Eu l-am crescut”, a declarat, în urmă cu ceva timp, bunica lui Ionuț Gologan, pentru romaniatv.net.

Ionuţ Gologan a fost condamnat definitiv la moarte în această ţară în 2016, după ce a fost găsit vinovat de trafic de droguri.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: