Răsturnare de situație în cazul Ditrău. Patronii au decis. Care este soarta celor doi muncitori

Răsturnare de situație în cazul Ditrău. Patronii au decis. Care este soarta celor doi muncitori

Răsturnare de situație în cazul Ditrău. Cei doi patroni ai brutăriei unde sunt angajați cei doi brutari din SirLanka au decis că cei doi vor face pâine în continuare.

Înițial, în urma scandalului, cei doi patroni anunțaseră că îi vor muta pe cei doi angajați din procesul de producție. Kollo Katalin și soțul acesteia au declarat că a fost vorba despre o neîțlegere deoarece comunicatul a fost redactat doar în limba maghiară.

„În primul rând, aici e o neînțelegere. Trebuie să o clarificăm. Noi am scris scrisoarea noastră (comunicat de presă) numai în ungurește, nu am mai apucat să o scriem și în românește. Asta a fost o greșeală mare, după cum vedem acum”, a declarat Kollo Katalin pentru Digi 24.

„Da, ei au fost angajați ca brutari și lucrează ca brutari. Noi, doar pentru liniștea localnicilor, am spus că o să îi punem în altă etapă de producție, că brutăria e mare. Dacă cea mai mare problemă a lor (a localnicilor) e faptul că ei (singalezii) ating pâinea, o să-i putem pune ca ajutor de brutari.

Ne puteți urmări și pe Google News

Am propus, pentru liniștirea localnicilor, ca (cele două persoane din Sri Lanka) să nu mai facă pâine, dar localnicii nu s-au liniștit. Vor petiție, vor nu știu ce. De ce să îi trimiți acasă (pe singalezi), dacă ei (localnicii) vor altceva?”, a mai punctat aceasta.

„Da. Ei (singalezii) sunt în continuare brutari, iar luni vor continua activitatea acolo unde au fost și până acuma. Ei continuă să lucreze ca brutari, până una alta. Nu îi trimitem acasă.

Ne-am luat angajamentul să nu îi aducem pe cei 5 angajați - încă unul din Sri Lanka și patru din Nepal - în cazul în care în următoarele 6 luni vin șase brutari calificați dintre locuitorii comunei. În acest caz, nu mai aducem din Sri Lanka și Nepal.

Noi le dăm șansa asta localnicilor și normal că și pentru noi e mai ușor, dacă găsim brutari dintre locuitori”, mai susține proprietara brutăriei din Ditrău.