Răsturnare de situație în cazul de la Caracal. Ce le-a scăpat anchetatorilor. „Și noaptea o suna”

Răsturnare de situație în cazul de la Caracal. Ce le-a scăpat anchetatorilor. „Și noaptea o suna”

Apar noi informații șocante despre cazul de la Caracal. De data aceasta, cea care a făcut dezvăluirea a fost chiar sora Luizei Melencu.

Sora Luizei susține că Gheorghe Dincă a ucis-o pe fată, iar anchetatorii au descoperit, acum, că petele de sânge găsite pe o noptieră și pe o canapea din casa ororilor aparțin chiar Luizei.

Înainte de a fi răpită, Luiza ar fi primit mai multe apeluri misterioase, a mai spus sora fetei. Încă nu s-a stabilit cine este apelantul, dar sora Luizei a mai menționat că aceasta a primit telefon chiar cu puțin timp înainte de a fi răpită. Persoana respectivă folosea un număr ascuns pentru a efectua apelurile, iar fata era sunată chiar și in timpul nopții. Luiza Melencu răspundea acestor apeluri, numai că apelantul nu spunea niciun cuvânt.

„O suna cineva cu număr privat. Și noaptea o suna, la 2.00 – 3.00 noaptea. A răspuns, dar nu a vorbea nimeni, înainte de dispariție. Era cu mine în pat, noaptea”, a povestit sora Luizei Melencu, conform antena3.ro, scrie Cancan.

Ne puteți urmări și pe Google News