Editura Evenimentul si Capital

Rasism, intoleranță și discriminare. Umor negru, la propriu. Povestea lui Cabral, un mulatru mititel, din Berceni, pe timpul lui Ceaușescu

Autor: | | 0 Comentarii | 14026 Vizualizari

Cum e să mergi pe stradă, cu tatăl de mână, și să auzi: „Bă, vezi că ăla nu-i al tău! Nu vezi că nu corespunde la culoare?”. Dar când învățătoarea te face „maimuță” doar pentru că ai altă culoare a pielii? Cabral Ibacka le-a simțit la propriu, pe pielea sa. A trecut peste toate.

Românii se laudă că-s printre cele mai tolerante popoare din Europa și chiar din lume. Asta până când interacționează direct cu cei care au o altă culoare a pielii decât cea albă. Dacă azi lumea s-a mai schimbat un pic, în urmă cu 35 de ani lucrurile stăteau altfel. Când apărea un negru pe stradă, lumea se zgâia la el ca la urs.

Asta în marile orașe, darămite la țară. Dar cum e să fi un biet copilaș mulatru, în Bureștiul anilor ’80? Cum te simți atunci când schimbi trei școli până găsești una în care ceilalți copii, dar mai ales profesorii, să te accepte așa cum ești? Și, mai târziu, să simți pe propria piele, în adolescență și tinerețe, când îți conduci iubita acasă, privirea acuzatoare a tatălui fetei? Să auzi comentarii rasiste de la oameni care nu te cunosc, dar te consideră inferior doar pentru că ești negru? Altfel decât ei.

Un bărbat, unul adevărat, a trăit toate acestea și a trecut peste prejudecățile noastre cu simțul umorului. Și, pe deasupra, a reușit în viață. Îl cheamă Cabral Neculai Ibacka, e pe jumătate congolez și este o vedetă, deși el se consideră doar un român simplu care-și face treaba și, apoi, merge acasă, la nevastă și copii.

1986. Doi negri în tot Berceniul

A venit la întâlnire cu o punctualitate mai degrabă elvețiană decât africană. Nu e nimc formal la el și are o naturalețe și o spontaneitate uluitoare. Cabral Ibacka (foto) s-a născut în 1977, în București. Mama sa este româncă și tatăl său natural e cetățean din Congo Brazzaville. A copilărit în Berceni, loc în care locuiește și acum. Cum e să fi un negrișor mic pe timpul lui Ceaușescu? „Păi, e amestecat... Majoritatea n-avea o problemă cu asta, dar erau și alții care aveau”, zâmbește vedeta trustului PRO. Câți oameni de culoare erau în Berceni în vremea comuniștilor? Râde: „Eram doi! Prin ’85-’86 eram eu și Alberto. Ăsta era fotbalist la Autobuzul. După aia au mai apărut. Ne știam între noi. Era un mulatru și în Iași. Noi am fost primul „val de cotropire”. Noi, ăștia fabricați prin ’77-’78, am fost primii. Mai era și Nadine...”.

Are, în Congo, o soră botezată Stalina și doi frați: Polo și Tito

cartea de identitate îl cheamă și Neculai. Asocierea dintre numele congoleze și cel neaoș românesc sună ca o cretă pe tablă. L-a apelat cineva cu numele de Neculai? Iar râde: „Toți prietenii îmi spun Neculai! Când suntem în public, toți mă strigă Nicu. Să nu se întoarcă lumea dacă mă apelează Cabral”. Mai spune că și pe stradă dacă cineva strigă Nicu se întoarce, dar că în familie i se spune tot Cabral. Și ce înseamnă sau ce rezonanță are acest nume. Explică, plin de umor: „Numele l-a purtat un fost erou al socialismului. Mai am o soră vitregă pe care o cheamă Stalina și doi frați pe nume Polo și Tito! Dacă aveam și un Mussolini atacam lumea și o cuceream indubitabil!”.

Învățătoare româncă: „Io nu-s aici să dresez maimuțe!”

La grădiniță și la școală a avut parte de vreo discriminare din cauza culorii pielii sale? Dar mai târziu? A simțit rasismul pe pielea sa? Se încruntă, un pic: „Da! Dai și peste imbecili! Da’ marea majoritate e mișto. Beleaua e când dai de un imbecil cu putere. Uite, ai mei au trebuit să mă mute în școala generală, de trei ori. O învățătoare le-a zis părinților mei: „Io nu-s aici să dresez maimuțe!”.

Povestește că a simțit rasismul constant: „Da’ nu vine în valuri-valuri, din toate părțile. Vine, așa, pe rând. 99% dintre români nu-s așa!”. Este imposibil să nu aibă întâmplări, ori haioase, sau care l-au marcat. Deapănă amintiri și își frământă palmele de parcă ar vrea să-și frângă degetele: „Io mai am o soră, albă, din a doua căsătorie a mamei mele cu tatăl meu, cel care m-a crescut. O cheamă Artemis. Era o coadă interminabilă la nu-știu-ce. Sor’mea stătea în prima parte a zilei la coadă și io o înlocuiam după-amiaza. Normal că, de fiecare dată, se găsea câte unu’ să-mi zică: „Cum, bă, asta-i sor’ta!? Ia-ți oglindă și du-te naibii d-aici!”. Normal că interveneau vecinii, că ne cunoșteau. Mă știau și vânzătoarele. La pâine nici nu mai spuneam câte vreau, că știau câte cer. Adică trei”.

„După ce se închidea ușa auzeam: „Nu ți-ai găsit și tu unu’ d-al nostru”

Cioară, cioroi, balaur, negraci, maimuță, alb ca smoala... Am ratat ceva din apelativele pe care, desigur, le-a primit, de-a lungul timpului? Se întristează, oleacă: „Daaaa... Toate cele! N-ai pierdut nimic. Contrar tuturor așteptărilor eu râd când cineva râde culoarea pielii mele, dacă-i bancul bun. Când ești întreg la cap nu te afectează umorul”.

Când s-a îndrăgostit prima oară e de presupus că iubita sa era româncă. Când s-a dus cu flori la ușa ei cum a reacționat familia fetei? Mai exact tatăl ei? Dar mai târziu, în alte relații, cum a fost? Se distrează: „După ce se închidea ușa, că așa se întâmpla de cele mai multe ori, auzeam: „Nu ți-ai găsit și tu unu’ d-al nostru? De unde l-ai luat, din Regie?”. N-are cum să nu te afecteze... Și, de la un moment dat, nu te mai aștepți să fii popular. Cele mai tari faze erau când le spuneam „Bună ziua!”. Parcă nici nu te auzea: „De unde ești, tu, bă?”, și ea: „Păi, mă, tata, e român!” și el continua: „Daaaa, atuncea io-s chinez!”. Și io, al dracu’, le duceam până acasă și strigam pe scara blocului să audă și vecinii: „Vin și mâine să te iau!”. Tot blocu’ știa și începeau miștourile: „Frumoasă familie. Și se iau? E cam maroniu, așa...”. Iar lu’ unu’ mai scârbos îi ziceam „tata-socru”. Îi făcea rău fizic! Îi cădea fața...”.

Tatăl său biologic s-a dus să ia pâine și a ajuns în Congo

A făcut armata? Dacă nu, de ce n-a făcut-o? Cabral mai că ia poziția de drepți: „Nu, să trăiți! Îți dai seama ce era să mă prindă un caporal și să mă ia: „Ce ești tu? Că de-al nostru sigur nu ești„”.

Și-a întâlnit vreodată tatăl biologic? Se știe că acesta a ajuns, la un moment dat, ministrul Sănătății în Congo Brazzaville. A povestit într-o emisiune a poetului Mircea Dinescu că i l-a arătat maică-sa, odată, la televizor, când a vizitat Ceaușescu țara tatălui său. Cabral povestește că genitorul său masculin a plecat când el avea doar două săptămâni de viață: „S-a dus să ia pâine, da’ era coadă mare... Și s-a gândit s-o ia de la o fabrică din Congo. S-a mai întors când aveam 11 ani. A stat trei zile și a plecat din nou, că avea de luat restul de la pâine!”.

Umor cu gust amar. A mai vorbit cu el, la telefon, pe la 28 de ani: „Am făcut-o de gura cuiva, nu mai știu a cui. Vroiam să-i spun «bună ziua». Și, pe la 33 de ani, cu fii-mea, care avea opt ani, l-am întâlnit la Paris, că locuiește și acol și în Congo. Am mâncat croissant și poulet și m-am întors acasă”. Zice că singurul lucru care l-a bucurat e că fiica sa și-a cunoscut rudele: „Cu neamurile de la țară. Adică, de la Paris. Cu unchi, mătuși și verișoare, că lor le place să facă mulți copii”.

Primele imagini din interior noii Catedrale! Altar poleit in aur, fantani arteziene, lifturi de 105.000.000 euro!

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Suete de colectie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI