Răscoală la Rogojești împotriva sistemului cotelor

Răscoală la Rogojești împotriva sistemului cotelor

La Rogojești, județul Botoșani, întregul sat a reacționat în vara anului 1949, atunci când autoritățile comuniste au încercat să le ia țăranilor „pâinea de la gură”, obligându-i să transporte cerealele la aria organizată pe islazul satului, pentru a fi vămuiți, după voia regimului pro-sovietic.

Înspăimântați, oamenii încep să se retragă și intră fiecare pe la casele lor. Însă comuniștii nu trec ușor peste ofensa primită.

Protestatarii sunt monitorizați, se fac liste cu capii revoltei. În sat erau, ca peste tot, mulți informatori ai Securității, astfel că nu e greu să fie identificați toți cei care au fost prezenți, în acea duminică, pe islazul satului.

În noaptea de 6 spre 7 august 1949, sătenii sunt arestați.

Oamenii nu au avut nicio scăpare. Casele au fost înconjurate de milițieni și securiști. Intrau, întorceau totul cu susul în jos, îi urcau în mașini pe cei găsiți în locuință și îi duceau direct la Securitate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Scoși din case, aruncați în dube și duși la sediul Securității din Siret. Cercetați, bătuți fără milă. Dosarele sunt trimise către Tribunalul Militar Iași, sătenii sunt condamnați pentru revoltă sau instigare la revoltă împotriva ordinii sociale. Primesc între 1 și 5 ani.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric