Șeful DGIPI, Rareș Văduva va fi înlocuit din funcție, în cursul acestei zile, de către primul-ministru Dacian Cioloș, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu.
"Domnul Rareş Văduva, secretar de stat în MAI, va fi înlocuit de premierul Dacian Cioloş în cursul acestei zile", a precizat Liviu Iolu.
Secretarul de Stat la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Rareş Văduva, a fost venit luni dimineaţă la DNA, însoţit de avocatul lui. Rareş Văduva e anchetat într-un dosar disjuns din cel privindu-l pe fostul şef al Ministerului Afacerilor Interne,Gabriel Oprea.
Gheorghe Nicolae şi Gelu Oltean , amândoi foşti şefi ai D.I.P.I. sunt şi ei audiaţi în acest dosar.
Fostul şef al DIPI Gelu Oltean a declarat luni, la ieşirea de la DNA, că are calitatea de suspect. El nu a dorit să facă alte comentarii pe acest subiect.
Se pare că Gelu Olteanu a stat mai puţin de jumătate de oră la audieri.
"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale pentru suspiciunea săvârșirii mai multor tipuri de infracțiuni între care deturnare de fonduri, abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals, delapidare, favorizarea făptuitorului, obstrucționarea justiției, fapte ce ar fi fost comise de angajați din cadrul Ministerului Afacerilor Interne - Departamentul de Informații și Protecție Internă (D.I.P.I.), între care și persoane care dețin/au deținut funcții de conducere în respectiva instituție.
Prezentul dosar s-a constituit prin disjungere din dosarul nr. 20/P/2016, mediatizat prin comunicatul nr. 634/VIII/3 din 11 mai 2016, după trimiterea în judecată a mai multor persoane. În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2014 - 2015, persoane cu funcții de conducere din cadrul Ministerului Afacerilor Interne - Departamentul de Informații și Protecție Internă (D.I.P.I) au aprobat mai multe rapoarte prin care a fost schimbată destinația unor sume de bani ce erau alocate pentru cheltuieli operative ale D.I.P.I. Astfel, banii ce urmau să fie folosiți pentru acțiuni sau misiuni cu caracter informativ-operativ au fost îndreptați către cheltuieli de protocol ori pentru înzestrarea instituției. În acest sens, necesitatea efectuării unor cheltuieli operative a fost atestată în mod fals. În aceeași perioadă, sub pretextul efectuării unor cheltuieli operative nereale, funcționari din cadrul D.I.P.I. și-au însușit sume de bani și produse.
Pentru a ascunde deturnarea de fonduri, persoane din conducerea instituției au dispus clasificarea unor informații și înregistrarea unor înscrisuri în evidențele documentelor secrete de stat ale D.I.P.I, deși divulgarea lor nu ar fi fost de natură să producă daune securității naționale. Aceste demersuri au fost făcute cu încălcarea prevederilor legale, fiind cauzată o vătămare a interesului legitim al statului român de a asigura transparența utilizării resurselor materiale ale instituțiilor publice.
După constituirea dosarului penal nr. 20/P/2016 la Direcția Națională Anticorupție, una dintre persoanele din conducerea D.I.P.I. a refuzat, cu încălcarea legii, să înceapă procedura de declasificare a înscrisurilor reținute ca mijloace de probă în dosar, astfel încât să fie excluse o serie de probe ce ar fi susținut acuzațiile aduse de procurori, în respectiva cauză penală. Fiind avertizată asupra consecințelor faptei sale, persoana respectivă a refuzat să pună la dispoziția procurorului o serie de înscrisuri, a căror predare fusese dispusă conform Codului de procedură penală, în dosarul menționat.
În prezenta cauză sunt în curs de desfășurare o serie de acte procedurale. În măsura în care împrejurările cauzei vor permite, vom continua să oferim detalii suplimentare, pentru a asigura informarea completă și corectă a opiniei publice", se arată în comunicatul DNA.