Rareș Hopincă se distanțează în lupta pentru Sectorul 2. Un sondaj recent realizat la nivelul Sectorului 2 din Capitală relevă creşterea avansului pe care Rareș Hopincă, candidat PSD-PNL, îl deține față de actualul primar, Radu Mihaiu (USR), în lupta pentru Primăria Sectorului 2.
Fostul prefect al Capitalei, Hopincă, are un avans de 6 procente în fața lui Mihaiu, candidat din partea ADU, și se află pe un trend ascendent în ceea ce privește intenția de vot.
Acesta beneficiază de experiența dobândită în administrație locală, Hopincă deținând o perioadă funcția de City Manager, lucru care a contribuit, se pare, la convingerea unei bune părți ai locuitorii Sectorului 2 să îl susțină.
Rareș Hopincă, în cazul în care va câștiga alegerile va beneficia, se pare, și de sprijinul Consiliului local. Alianța PSD-PNL conducând în intenția de vot
În același timp, coaliția PSD-PNL conduce autoritar intenția de vot, cu 47,5%, urmată de alianța dreptei (ADU) cu 33,4%. Luând în calcul mandatele redistribuite, Alianța PSD-PNL își asigură astfel o majoritate confortabilă în Consiliul Local al Sectorului 2, simulările indicând 15 mandate din 27.
Sondajul a fost realizat de Epsilon Poll și s-a desfășurat online cu 3112 respondenți, în perioada 31 mai-2 iunie. Mecanismele de ponderare și analiză a datelor se bazează pe programare Machine Learning, antrenat anterior pe seturi de date succesive de la nivelul Sectorului 2, având o marjă de eroare la nivelul întregului eșantion de ±3.5%, la un nivel de încredere de 90%.
Conform cercetării, aproximatix 50% dintre alegători consideră că Sectorul 2 merge într-o direcție greșită și foarte greșită, iar 61% dintre aceștia sunt nemulțumiți și foarte nemulțumiți de activitatea primarului Radu Mihaiu.
În ceea ce privește raportarea politică și la scorul înregistrat de partide, conform sondajului, Rareș Hopincă a recuperat aproape în totalitate decalajul față de scorul Alianței PSD-PNL în Sectorul 2, în vreme ce Radu Mihaiu nu este ajutat de Alianță Dreptei, având un scor mai bun decât partidele care îl susțin.
Oamenii care trăiesc în Sectorul 2 consideră că principalele trei probleme din comunitatea lor sunt parcările (25%), curățenia (22%), spațiile verzi şi locurile de joacă pentru copii (17%).