Cel care a deschis lista PNL pentru alegerile europarlamentare, Rareș Bogdan, a fost ales șef al delegației europarlamentarilor români membri ai PPE.
Rareş Bogdan a fost ales, marţi, 4 iunie, şef al delegaţiei europarlamentarilor români membri ai Partidului Popular European (PPE). Chiar dacă Traian Băsescu se arătase deranjat de ideea că fostul jurnalist i-ar putea fi şef, Rareş Bogdan a primit și votul fostului preşedinte, informează Psnews.ro.
Decizia referitoare la şeful delegaţiei a fost luată în unanimitate. Din delegaţia europarlamentarilor români membri PPE fac parte aleşii PNL, PMP şi UDMR.
Rareş Bogdan este propus de PNL ca şef al delegaţiei europarlamentarilor români din grupul Popularilor Europeni. Biroul Executiv Naţional al Partidului Naţional Liberal a decis ca fostul jurnalist să fie numit liderul grupului europarlamentarilor PNL.
„Biroul Executiv a luat decizia de a-l desemna pe Rareş Bogdan liderul grupului parlamentar al PNL şi nu numai al PNL, ci şi al celorlalte formaţiuni care sunt membre PPE în România, liderul de grup. Am încredere în faptul că Rareş Bogdan se va bate pentru interesele României şi că va conduce grupul parlamentar care reprezintă România în PPE pentru a servi interesele românilor”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban.
Acum câteva zile, senatorul Traian Băsescu, viitor europarlamentar din partea PMP, a comentat ironic faptul că Rareş Bogdan a fost propus de liberali ca şef al grupului parlamentarilor români ai PPE în Parlamentul European. PMP cât si PNL fac parte din aceași familie europeană, Partidul Popular. Băsescu a declarat că el nu a prea avut şefi, iar dacă a avut i-a recunoscut numai când au ştiut mai multă carte decât el.
„Am mai văzut jocurile astea făcute. Am văzut declaraţia lui Rareş Bogdan că va fi şeful meu, că a fost nominalizat ca şef al grupului parlamentarilor români. În afară de faptul că sunt un om care nu prea a avut şefi, şi dacă a avut i-a recunoscut când au ştiut mai multă carte decât el.”, a declarat Băsescu la Colegiul Naţional al PMP.
Rareş Bogdan este propus de PNL ca şef al delegaţiei europarlamentarilor români din grupul Popularilor Europeni. Biroul Executiv Naţional al Partidului Naţional Liberal a decis ca Rareş Bogdan să fie numit liderul grupului europarlamentarilor PNL.