Primvicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, spune că prioritatea liberalilor trebuie să rămână aducerea românilor din Diaspora în țară, prin crearea unor locuri de muncă mai bine plătite și investiții rentabile. Rareș Bogdan a menționat că a nivelul Ministerul Finanțelor se discută proiecte pentru întoarcerea românilor din străinătate.
Rareș Bogdan, oferte pentru românii din Diaspora: „ Salariile sunt mai mari decât în anumite zone din Italia”
Conform europarlamentarului Rareș Bogdan, salariile din sudul Italiei, unde lucrează foarte mult, au scăzut foarte mult, iar în țară ar avea posibilitatea să câștige la fel sau chiar mai mult. Pe de altă parte, exodul forței de muncă din România înseamnă importul forței de muncă din Asia.
„Ce vrem noi să căutăm este încrederea românilor din Diaspora și încerc să vin cu diverse oferte pe care le discut cu colegii din țară, fie de la Fondul de Garantare, fie de la Ministerul Finanțelor, fie de la sistemul bancar, fie de la Ministerul Educației pentru a găsi diverse modalități prin care să-i conving să se întoarcă acasă, pentru că îmi este foarte frică că dacă, noi ca stat, nu reușim să întoarcem 2-3 milioane de români acasă în următorii 5 ani, vom avea undeva la 2-3 milioane de cetățeni veniți din Bangladesh, Nepal, Sri Lanka sau Pakistan. Nu am nimic cu ei, să se înțeleagă”, s-a exprimat Rareș Bogdan, la Digi 24.
Ce rol au facilitățil fiscale pentru unii angajați români
Rareș Bogdan s-a opus eliminării facilităților fiscale pentru cei care lucrează în IT, agricultură și comerț.
„Nu consider că trebuie scoase facilitățile fiscale în acest moment. Sunt fermieri care trăiesc din subvenții de la UE. Și le spun lor: dacă tensionați relația cu UE veți ajunge ca Ungaria. Dacă vreți să-i trimiteți în Bangladesh pe IT-iști, atunci scoateți facilitățile”, menționa primvicepreședintele PNL, la Realitatea TV, înainte ca Guvernul Ciolacu să aprobe noile taxe pentru anul 2024.