Europarlamentarul Rareş Bogdan a afirmat, joi seară, la România TV că nu a făcut parte din delegaţia PNL care a fost prezentă la Palatul Cotroceni, unde a avut loc ceremonia de semnare a Pactului politic cu partidele din Opoziţie, pentru că sunt şi alţi oameni foarte buni în partid.
Moderatoarea Andreea Creţulescu l-a întrebat pe Rareş Bogdan de ce nu s-a dus şi el la evenimentul de la Cotroceni
Iată dialogul dintre cei doi:
Rareş Bogdan: Au fost alţii acolo.
Andreea Creţulescu: Nu te place domnul Orban?
Rareş Bogdan: Nu ştiu dacă mă place sau nu. Cred că mă place dar a considerat că trebuie să fie altcineva. Eu am fost bun în campanie. Asta e. Nu contează. Mergem înainte.
Andreea Creţulescu: Se teme că-i vei lua locul la şefia partidului?
Rareş Bogdan: Cred că la experienţa politică a dânsului nu se teme. Eu am exprimat foarte clar, îmi ştiu locul şi îmi ştiu paşii foarte serios. Pur şi simplu a considerat că trebuie să se ducă şi alţi lideri, a făcut foarte bine, sunt oameni foarte buni care au fost acolo. Eu cu Robert Sighiartău şi Alina Gorghiu am lipsit, dar asta nu înseamnă că e un capăt de ţară. Au fost oameni foarte buni la Cotroceni, potrivit dcnews.ro