Rareș Bogdan n-a mai suportat! Avertisment pentru Orban: „Dacă rămâne în funcție...”

Rareș Bogdan n-a mai suportat! Avertisment pentru Orban: „Dacă rămâne în funcție...”

Europarlamentarul Rareș Bogdan cere depesedizarea totală a instituțiilor statului.

Într-un mesaj postat pe pagina personală de Facebook, fostul realizator tv reacționează după vestea întoarcerii lui Ionuț Mișa la conducerea Direcției Marilor Contribuabili din ANAF.

Rareș Bogdan cere toleranță zero pentru oamenii PSD-ului aflați în continuare în funcții de conducere! Europarlamentarul liberal îi cere liderului Ludovic Orban, primul-ministru al României, să facă imediat curățenie totală în instituțiile statului!

Iată mesajul integral transmis de Rareș Bogdan:

Ne puteți urmări și pe Google News

„Faceți curățenie! Dacă rămâne în funcție un singur secretar de Stat, director general, director general adjunct, președinte de Consiliu de Administrație, șef de departament sau de direcție, sau dacă se numesc oamenii PSD-ului în funcții, atrag atenția că va trebui să vă luptați nu doar cu PSD-ul și vuvuzelele lor. Ca să fie clar! Toți cei care au girat sau au susținut politicile toxice din ultimii trei ani trebuie să își asume și să plătească pentru riscurile la care au supus România. Curățenie TOTALĂ, responsabilitate, profesionalism, grijă față de banul public. Fără înțelegeri pe sub masă! Fără pile! Fără clientelism! Fără slugoi politici! Fără șmecherii! Fără aristocrație bugetară! Fără clientelă PSD! Fără baroni politici! Fără șpagă! Fără comisioane! România trebuie resetată, restartată și RESPECTATĂ. Suntem într-un punct de inflexiune esențial pentru viitorul acestei țări. Trebuie să domine supremația bunului simț și a profesionalismului în toate domeniile. Nu ne putem juca cu încrederea oamenilor. Acum ori niciodata.

P.S. Și să nu uit, șefii Jandarmeriei să fie trimiși direct acasă sau la Caracal să păzească casa lui Dincă”.

La rândul lui, Ionuț Mișa a explicat cum a fost posibilă revenirea lui în fruntea Direcției Marilor Contribuabili din ANAF: „Doar mi-a încetat detașarea de pe post. Practic, m-am reîntors pe postul pe care sunt titular (din anul 2015) și de pe care am fost detașat pe 11.06.2019, post pe care l-am ocupat prin concurs după 16 ani în care am ocupat toate funcțiile publice (nu am sărit nici măcar una din treptele ierarhice) până la aceasta”.