Rareș Bogdan foc și pară. De această dată s-a enervat pe Comisia Europeană. Are legătură cu Crăciunul

Rareș Bogdan foc și pară. De această dată s-a enervat pe Comisia Europeană. Are legătură cu Crăciunul Sursă: Arhivă EVZ

Europarlamentarul Rareş Bogdan s-a dezlănțuit la adresa ghidul propus marți de Comisia Europeană și conform căruia ar trebui evitată, printre altele, folosirea cuvintelor precum „Crăciun" sau „made man”

Un document intern al Comisiei Europene care îi sfătuia pe oficiali să folosească termeni cum ar fi „sezonul sărbătorilor”, mai degrabă decât Crăciunul, şi să evite expresii precum „made man” (făcut de mâna omului) a fost retras după un protest din partea politicienilor de dreapta.

„Derapajele sfidătoare care au loc în ultima perioadă în numele corectitudinii politice, concept care, fie vorba între noi, în Europa a apărut pe filieră leninistă, au ajuns într-un punct de netolerat. Dacă este adevărată informația că onor Comisia Europeană recomandă evitarea numelor precum Crăciun, Maria, Ioan, pentru a nu leza anumite sensibilități, înseamnă că această instituție a trecut de la conceptul de politică a “toleranței” la cel de “politică a ignoranței”, afirmă europarlamentarul PNL Rareș Bogdan , potrivit flux24.ro.

„Cine promovează asemenea aberații vrea să reușească ceea ce nici comuniștii nu au îndrăznit”

„Nu cred că Poporul Ales, sau musulmanii, sau hindușii se simt lezați de Sărbătoarea Crăciunului. Cum să eviți să-ți exprimi iubirea față de Fecioara Maria, sau să-l ascunzi sub preș pe Ioan Botezătorul?

Ne puteți urmări și pe Google News

Cine promovează asemenea aberații vrea să reușească ceea ce nici comuniștii nu au îndrăznit și ridică pe culmile absurdului categoria “cine nu e cu noi e împotriva noastră”. Atrag atenția cu maximă seriozitate că drumul care urmărește eliminarea distincției între femeie și bărbat, între mamă și tată, între creștin și liber-cugetător poate pulveriza omenirea.

Cineva se joacă periculos cu focul. Că sunt neomarxiști sau doar niște indivizi cu probleme la mansardă nu are cea mai mare importanță. Este însă esențial ca președintele Comisiei Europene și președintele Consiliului European să spună public dacă își însușesc aceste concepte și atitudini. Noi, cei ce sărbătorim Nașterea Domnului, nu vom renunța la libertatea de a ne manifesta convingerile. Public, cu curaj, cu iubire!”, a mai spus Rareș Bogdan.

Din fericire controversatul document a fost, în cele din urmă, retras.