Rareș Bogdan, locul 1 pe lista PNL la alegerile europarlamentare, a declarat, duminică, la Cluj, în fața a peste 6.000 de liberali din nord-vestul României că „a venit momentul eliberării de Dragnea, Dăncilă, Olguța, Tudorel, Daea”.
Rareș Bogdan a anunțat că, împreună cu soția sa, vor avea o fetiță ce se va naște imediat după europarlamentare, Rareș Bogdan a subliniat că în România este locul în care vrea să-și crească copiii, nu aiurea, în altă parte.
„De aici, de la Cluj, astăzi se dă semnul marii eliberări a acestei țări de ciuma roșie. Ne-am săturat ca de doi ani și patru luni să se vorbească mai mult de infractori decât de campioni, să se vorbească mai mult de pușcării decât de spitale. Eu nu vreau să plec din țara noastră. Aici e feciorul meu, de șapte ani, lângă el e soția mea care poartă în pântece fetița mea care se va naște în iunie, după europarlamentare. Eu vreau să îmi cresc copiii aici, vreau să-mi duc copiii la biserică, cum m-au dus bunicii și părinții mei, vreau să-i cresc în tradiția strămoșească. Eu nu vreau să plec din România, vreau să-i aduc pe frații mei acasă. Să luptăm împreună pentru eliberarea României!”, a declarat Rareș Bogdan.
La final întrunirii a vorbit și președintele PNL Ludovic Orban care a spus că ”PNL are tot ce îi trebuie ca să conducă România pe drumul cel drept. Are cine să ducă România în primul rând în Europa, iar aceștia sunt noi, liberalii”.
„Am deschis dimineaţă televizorul şi nu mi-a venit să cred ce am văzut. Suntem în postul Paştelui, orice român credincios, care respectă tradiţia, care îşi respectă semenii ştie că în postul Paştelui nu se fac nunţi. Ce credeţi că am văzut la televizor? Toată ciuma roşie, toţi cei care se băteau cu cărămida în piept că ei fac referendumul pentru familie, arătându-şi ca nişte farisei credinţa, dar nu în Dumnezeu, ci în idolul la care nu au voie să se închine, s-au dus şi au sărbătorit la nuntă, sfidând pe toţi românii care cred în Dumnezeu, care respectă tradiţia bisericii şi care ţin în această perioadă postul Paştelui. Ăştia nici atei nu sunt, ci mai degrabă sunt păgâni şi nu mai au voie să conducă România”, a spus Orban.
Reamintim că PNL a depus miercuri, la BEC, ta candidaților pentru alegerile europarlamentare.
Lista PNL pentru alegerile europarlamentare 2019.
Rareş Bogdan - jurnalist
Siegfried Mureşan (PNL) - purtător de cuvânt PPE
Mircea Hava (PDL)- primar Alba Iulia
Adina Vălean (PNL) – europarlamentar
Daniel Buda ( PDL) - europarlamentar
Vasile Blaga (PDL) – fost preşedinte PDL
Dan Motreanu (PNL) – fost deputat PNL
Cristian Buşoi (PNL) – europarlamentar
Gheorgeh Falcă (PDL) – primar Arad
Marian Jean Marinescu (PDL) - europarlamentar