Rareș Bogdan face presiuni pentru aderarea la Schengen: „România are tot dreptul să nu fie umilită, are tot dreptul să fie respectată”

Sursa foto: Razvan Valcaneantu

Rareș Bogdan, europarlamentar și vicepreședinte al PNL, este revoltat de faptul că România nu a aderat încă la Schengen și face presiuni. Europarlamentarul liberal este de părere că țara noastră merită respectată și nu umilită, așa că îndeamnă toți politicienii să solicite aderarea. Mai mult decât atât, el oferă drept exemplu Cehia, care a fost primită în spațiul comunitar după doar trei ani de la aderarea în UE.

Vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a vorbit despre aderarea României la spațiul Schengen. Europarlamentarul este de părere că țara noastră are "tot dreptul să nu fie umilită", motiv pentru care îndeamnă toți parlamentarii să facă presiuni. România începe să fie deranjată de „dubla măsură”, susține liberalul.

Progresele făcute de țara noastră pentru a fi primită în spațiul Schengen au fost prezentate în plenul Parlamentului European chiar de către Rareș Bogdan. Acesta susține că argumentele sale au fost auzite de peste 600 de europarlamentari, printre care și președintele Consiliului European și șefa Comisiei Europene.

„Am ţinut să fac asta pentru că era un moment festiv în care prelua preşedinţia Cehia, era prezent şi premierul ceh. Am avut un discurs mai tăios, mai direct, mai clar, aşa cum ar trebui să aibă toţi politicienii români pentru că eu şi mulţi alţii începem să fim deranjaţi de această dublă măsură.

Pe de o parte suntem mângâiaţi pe cap atunci când reacţionăm extraordinar în criza ucraineană, când dovedim bunătatea, bunul simţ, spiritul ospitalier şi venim în sprijinul unor oameni care sunt agresaţi. Am primi peste două milioane de refugiaţi, dar au rămas în jur de 160.000”, a declarat Rareş Bogdan, în direct la România TV.

Rareș Bogdan face presiuni pentru aderarea României la Schengen

Europarlamentarul liberal a vrut, încă de la începutul discursului susținut în Parlamentul European, să prezinte despre exemplu Cehia. Aceasta a fost primită în spațiul comunitar după doar trei ani de la aderarea în Uniunea Europeană.

Rareș Bogdan susține că „dubla măsură” începe să fie deranjantă pentru România. El consideră că țara noastră nu trebuie să fie umilită, ci din contră, are tot dreptul să primească respect.

„Suntem cei care am demonstrat că am investit în securizarea graniţelor. Am respectat întocmai toate cerinţele Europei. Tocmai de asta mi se pare că a trecut prea mult timp. 11 ani e mult prea mult! Am dat exemplul la începutul discursului că după trei ani de zile de la aderarea Cehiei, Cehia a intrat în zona Schengen.

Pentru noi este o chestiune deranjantă şi nu e o chestiune de aeroporturi şi de graniţe terestre. Este vorba şi despre statut pentru companii, de schimb comercial, de statut pentru românii aflaţi în zona Schengen.

Cred că va trebui să apăsăm extrem de puternic această pedală pentru că România are tot dreptul să nu fie umilită, are tot dreptul să fie respectată, are tot dreptul să aibă tot aceleaşi drepturi ca toate ţările europene. Nu suntem deloc altfel decât toţi ceilalţi”, a mai declarat Rareş Bogdan.

Motivele pentru care România nu este primită în Schengen

„În primele 10 porturi comerciale ale Europei, alături de Hamburg, Pireu, Anvers, Rotterdam, Marsilia, se află şi portul Constanţa.

Pe de o parte este un interes comercial direct, dar în acest moment ar trebui anulat, tocmai din cauza conflictului din Ucraina şi a faptului că portul Constanţa va deveni punct-cheie pentru aprovizionarea cu marfă a Europei, nu doar a grânelor şi a petrolului, ci a tot ceea ce înseamnă comerţ.

Gândiţi-vă că de la 4.500 – 5.000 de containere pe zi, Portul Constanţa are între 18.000 şi 23.000 de containere pe zi, iar terminalele de la Oil Terminal sunt insuficiente pentru navele care vor să descarce petrol venit din Angola, din zona Golfului, în zona europeană.

Pe de o parte, este un interes care ar trebuie reconfigurat şi reanalizat din punct de vedere comercial, pe de altă parte, cred că există voci care din păcate evaluează România după standarde trecute.

România s-a schimbat, a evoluat, şi-a securizat graniţele. A dovedit un comportament ireproşabil din punct de vedere al securizării graniţei de est a Uniunii Europene. De asemenea, se dovedeşte că NATO investeşte şi are încredere. Statele principale NATO – de la Marea Britanie, la Statele Unite – au înţeles importanţa României şi consideră România punct strategic pentru cea mai puternică alianţă militară”, a mai precizat Rareș Bogdan în cadrul intervenției sale.