Eurodeputatul Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte al PNL, susține că Mihai Chirica, actualul primar de Iași este traseist, dar spune că a plecat din PSD în urmă cu trei ani, delimitându-se de politica lui Liviu Dragnea.
El a reacționat după informațiile apărute în spațiul public, potrivit cărora Mihai Chirica se va înscrie în PNL și va candida pe listele liberalilor pentru un nou mandat la Primăria Iași.
Eurodeputatul Rareș Bogdan a evitat să se pronunțe în favoarea sau împotriva unei eventuale candidaturi a lui Mihai Chirica, spunând că deocamdată, acesta nu și-a manifestat dorința explicită de a se înscrie în PNL.
„Este un traseist, dar Mihai Chirica l-a susținut pe președintele Klaus Iohannis. În al doilea rând, el s-a delimitat de Liviu Dragnea și de PSD, pe vremea când Liviu Dragnea părea că este Tutankamonul României și că deține piuterea totală. El a activat ca independent, după plecarea din PSD, vreme de trei ani. Vom discuta în partid și vom analiza ce pierdem și ce avem de câștigat dacă acceptăm ca Mihai Chirica să se înscrie în PNL”, a declarat Rareș Bogdan.
Deși nu a fost confirmată oficial, posibila candidatură a lui Mihai Chirica pe listele PNL a declanșat o adevărată furtună în organizația Iași. Într-o postare pe Facebook, prim-vicepreședintele PNL Iași, Alexandru Muraru, se declară în dezacord cu o asemenea candidatură și spune că Mihai Chirica este asemenea Olguței Vasilescu sau a lui Radu Mazăre.
„Ca Prim-vicepreședinte PNL Iași, cred că eventuala primire în PNL a primarului Chirica este o eroare politică majoră. Nicio înțelegere politică și niciun sondaj nu mă vor putea convinge că actualul primar al Iașului este eficient. Lucrând de peste 15 ani în administrația orașului, ca director tehnic, viceprimar (PSD), și primar de 5 ani (inițial interimar și apoi ales PSD), Mihai Chirica a eșuat în a contribui cu adevărat la dezvoltarea orașului și la transformarea acestuia într-o metropolă europeană, comparabilă măcar cu cele din vestul țării”, a scris Alexandru Muraru.