Fostul prezentator de televiziune și actual membru al PNL, Rareş Bogdan, și-a făcut publică declarația de avere pentru anul 2018. Acesta are un venit anual de 745.102 lei.
Cea mai nouă achiziție a PNL, Rareş Bogdan, și-a făcut publice veniturile de anul trecut şi averea actuală. Potrivit declaraţiei de avere din 26 martie 2019, fostul prezentator de televiziune a obţinut următoarele venituri (la nivelul anului 2018):
- 276.000 lei (o medie de 23.000 lei/lună) de la Realitatea TV
- 280.854 lei – dividende şi 21.633 lei salarii de la TREND COMMUNICATION SRL Cluj-Napoca (CUI/CIF: 14388957)
- 166.615 lei de la PHOENICIA EXPRESS SRL Bucureşti (CUI/CIF: 25693077), în urma unui contract de imagine.
În total, acesta are un venit anual de 745.102 lei.
De asemenea, la bugetul de anul trecut al familiei s-au mai adăugat 1.008 lei alocaţia fiului, 144.000 lei salariile soţiei (jurist la TRANSFEROVIAR GRUP SA Cluj-Napoca) 6.360 euro din închirierea unui apartament (530 euro pe lună în valoare netă pentru un apartament de 100 mp) şi 50.000 euro donaţie de la socri, informează Supervizor.ro.
În 2018, cei doi soți au achiziționat o casă de 321 mp amprenta la sol în Voluntari (Ilfov) şi un teren de 2.349 mp tot acolo. Pentru această achiziţie, soţia a contractat un credit în valoare de 276.042 euro cu scadenţă peste doar 10 ani.
Mai mult decât atât, cei doi mai deţin active financiare de 225.000 lei şi 14.000 de euro, plus acţiuni la Banca Transilvania care valorau 7.000 de euro în momentul achiziţiei.
Interesant este că cea mai importantă componentă a averii nu este reprezentată de activele financiare sau de proprietăţile imobiliare… ci de bunuri: tablouri de 200.000 euro, ceasuri de 200.000 euro, bijuterii de 150.000 euro şi argintărie de 15.000 euro.