Scandal într-un platou de televiziune. Rareș Bogdan, schimb de replici tăioase cu Codrin Ștefănescu: „De ce mă puneți să vorbesc cu portarul PSD?”

Scandal într-un platou de televiziune. Rareș Bogdan, schimb de replici tăioase cu Codrin Ștefănescu: „De ce mă puneți să vorbesc cu portarul PSD?”

Prezenți în emisiunea lui Silviu Mănăstire, capul de lista al PNL pentru alegerile europarlamentare, Rareș Bogdan, și secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu, și-au aruncat cuvinte grele.

În platoul emisiunii moderate de Silviu Mănăstire, de la B1 TV, s-a iscat un mare scandal între Rareș Bogdan și Codrin Ștefănescu. Cei doi și-au adresat cuvinte din cele mai urâte în ediția de marți seară. Rareș Bogdan, cel care deschide lista PNL pentru alegerile europarlamentare din acest an, a încercat să aibă un dialog cu secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu.

Jurnalistul Silviu Mănăstire, moderatorul emisiunii, a fost nevoit să taie lavaliera lui Rareș Bogdan, care se afla în platoul B1 TV. De asemenea, a fost tăiat sunetul și în cazul lui Codrin Ștefănescu, secretarul general al PSD, care era în legătură directă prin telefon.

„E un isteric care nu și-a luat pastilele. Nu-mi face plăcere să stau de vorbă cu acest personaj.

Ne puteți urmări și pe Google News

Îmi vine să închid că nu vă mai suport!”, a spus Codrin Ștefănescu.

Cei doi și-au adresat cuvinte grele, dar dialogul a fost dificil de urmărit pentru că era foarte tensionat. Rareș Bogdan a ridicat tonul și a spus: 

„Nu vă mai suportă nici electoratul dumneavoastră. Nu am ce vorbi cu un personaj de teapa lui Codrin Ștefănescu. De ce trebuie să vorbesc eu cu un păcălici precum Codrin Ștefănescu?”, a spus Rareș Bogdan.

„Sunteți un personaj insalubru!”, a mai spus Codrin Ștefănescu.

„Nu mai vreau să vorbesc cu el! Eu aș vorbi cu Dragnea sau Rovana Plumb, nu cu deputatul mitralieră, Codrin Ștefănescu sau alții. Nu vreau să apar pe același ecran cu el la B1 TV! Scoateți imaginea mea de lângă a lui!”, a replicat Rareș Bogdan.

„Turbat securistoid, asta ești!”, a continuat Codrin Ștefănescu.

Silviu Mănăstire le-a spus celor doi că nu este de acord cu un astfel de dialog și a încercat să-i calmeze pe cei doi politicieni, dar încercările au fost în zadar.

„De ce nu mă puneți să vorbesc și cu portarul de la PSD?! Nu vreau să vorbesc cu Codrin Ștefănescu.”, a mai zis Rareș Bogdan.