Rareş Bogdan susține că PSD vrea să schimbe radical Legea Educației.
„Extrem de GRAV: PSD vinde educația românilor pentru voturi!”, scrie europarlamentarul Rareş Bogdan în postarea sa de pe social media, şi continuă cu avertismentul adresat liderilor PSD care, în opinia sa, se joacă cu o lege importantă în scopuri meschine.
„PSD pregătește din nou, o serie de concesii electorale, care schimbă radical legea educației, în speranța obținerii sprijinului parlamentar UDMR pentru votarea moțiunii de cenzura împotriva guvernului liberal.
Practic, scopul acestei înțelegeri este încercarea de trecere a trei proiecte de lege prin adoptare tacită, în sesiunea extraordinară convocată de PSD. Noua sesiune extraordinară a fost convocată cu un singur obiectiv: citirea moțiunii de cenzură și vânzarea educației românilor, cu scopul de a obține voturile pentru moțiune, în schimbul concesiilor făcute.
PSD a scos din sertare aceste inițiative nocive și le-a folosit ca troc politic
De fiecare dată, în perioada jocului politic al moțiunii de cenzură, PSD a scos din sertare aceste inițiative nocive și le-a folosit ca troc politic, ca interes de partid, împotriva interesului național. Dezbaterea unor proiecte care modifică substanțial legea educației, dar și bugetul în mod semnificativ, nu poate fi subiectul unui troc politic, pe care PSD îl face pentru voturi, la moțiunea de cenzură, una, de altfel, profund neconstituțională.
Mesaj tranşant pentru liderii PSD
Atrag atenția liderilor PSD să nu se joace cu focul, așa cum a mai făcut-o atunci când a pus la vânzare contra voturi, interesele naționale. Suntem adepții dialogului politic deschis la problemele fundamentale educației și respingem categoric orice tentativă a PSD de a folosi politic, educația copiilor noștri.
Atrag atenția liderilor PSD să nu se joace cu focul, așa cum a mai făcut-o atunci când a pus la vânzare contra voturi, interesele naționale. Suntem adepții dialogului politic deschis la problemele fundamentale educației și respingem categoric orice tentativă a PSD de a folosi politic, educația copiilor noștri”, este comentariul făcut de europarlamentarul PNL Rareş Bogdan.