Echipa de fotbal Rapid susţine astăzi, de la ora 19.30, în Finlanda, manşa-secundă cu MyPa, din turul II preliminar al Ligii Europa.
În tur, giuleştenii s-au impus cu scorul de 3-1. Echipa care va merge mai departe va juca în faza următore a competiţiei cu olandezii de la Heerenveen. Deşi "vişiniii" sunt cotaţi ca favoriţi la calificare, antrenorul Ioan Ovidiu Sabău se teme de returul cu MyPa. Temerile "Moţului" nu sunt provocate atât de adversar, cât de gazonul sintetic pe care se va juca meciul. "O să fie mai greu în Finlanda, pentru că vom juca pe un teren sintetic, pe care nu suntem obişnuiţi să evoluăm", a spus ieri Sabău, care nu i-a luat în Finlanda pe jucătorii Ovidiu Burcă, Mihai Roman şi Daniel Pancu, toţi trei fiind accidentaţi. "Am emoţii, pentru că ştiu cât de serios şi de harnic este poporul nordic. Va fi un meci foarte, foarte greu, mai ales că jucăm şi pe un teren sintetic", a precizat şi patronul George Copos.