Răniţii de la Petromidia, transferaţi în Germania. Dezvăluirile fiicei unei victime

Răniţii de la Petromidia, transferaţi în Germania. Dezvăluirile fiicei unei victime Sursa foto Arhiva EVZ

Fiica unuia dintre cei doi dintre angajaţi care au suferit arsuri grave din cauza exploziei de la Petromidia a dezvăluit că aceştia au fost transportaţi luni în Germania.

„Tatăl meu este în coma indusă. Este în stare gravă, dar este stabil. Ambii pacienţi au fost stabili aici (n.r. – la Spitalul Floreasca), dar grav. Nu am reuşit să vorbim la telefon înainte de se întâmpla accidentul.

Am încercat în ziua în care am aflat, dar n-am reuşit. Nu l-am auzit niciodată vorbind despre lucrul acesta (n.r. – despre eventualele probleme tehnice de la Petromidia). Probabil, el ar putea vorbi despre asta când îşi va reveni.

Tragedia de la Colectiv revine în memoria românilor

Ştim că în România nu pot fi tratate arsurile peste 30%. De aceea am insistat foarte mult să plece în afară. Mi-au spus că poate fi tratat, că au ce trebuie, dar avand în vedere ce s-a întâmplat în trecut, am insistat să fie transferat în afara ţării.

Ne puteți urmări și pe Google News

(n.r. – a fost întrebată de ce a durat 72 de ore până la această decizie) Este normal, sunt anumite protocoale, ţinând cont că cei de la Petromidia au plătit spitalizare…

Nu se putea face într-o oră de când am acordat un interviu. Informaţiile le-am primit de la Petromidia. Ei au fost de mare ajutor în tot ceea ce s-a întâmplat”, a declarat fiica unuia dintre pacienţi. Cei doi răniţi au fost transportaţi cu o aeronavă Spartan în Germania, la o clinică din Offenbach am Main.

Intervenţia premierului

„În decursul zilei de ieri m-am interesat de starea celor două persoane care au arsuri grave, în urma exploziei de la Petromidia. Am discutat atât cu ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, cât și cu secretarul de stat, Raed Arafat. Am solicitat să beneficieze de cea mai bună îngrijire în țară, iar dacă transferul lor în străinătate este o soluție mai bună, trebuie demarată procedura.

Mă bucur că în urma intervenției mele, cele două persoane, care în prezent sunt internate la Spitalul Floreasca, vor fi transferate în străinătate. Cel mai probabil, transferul ar urma să fie făcut mâine (n.r. - luni, 5 iulie). De fiecare dată trebuie să ne intereseze un singur lucru: pacientul să aibă parte de cel mai bun tratament”, declara duminică prim-ministrul Florin Cîţu.

Altfel, amintim că unul dintre supravieţuitorii de la Petromidia a lansat acuzaţii dure şi a subliniat că reprezentanţii companiei mint când susţin că starea lui de sănătate s-a schimbat semnificativ.