Ministrul Muncii, Raluca Turcan, solicită autorităților să o amendeze pentru că nu a purtat masca de protecție sanitară la acțiunea de partid la care a participat sâmbătă.
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan solicită să primească amendă. Solicitarea sa vine după aproape cinci zile de când a participat la o acțiune de partid fără mască și la o zi după ce imaginile au apărut în spațiul public.
Raluca Turcan a postat un mesaj pe Facebook, cerând să fie amendată pentru că nu a purtat mască. A făcut-o la câteva ore după ce ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode a răspuns evaziv unei întrebări pe această temă.
„Am solicitat să fiu amendată. Consider că este corect, chiar dacă au fost doar câteva momente și în tot restul timpului, am respectat regulile. A fost o neatenție, pentru care îmi pare rău, nicidecum nu a fost o sfidare sau nepăsare”, a scris Raluca Turcan în postarea sa de pe Facebook.
Raluca Turcan dă vina pe manipulările PSD
Ministrul susține că înțelege și își asumă criticile, dar acuză și manipulările adversarilor politici, din PSD.
„Înțeleg criticile și mi le asum, dar trebuie să explic și manipulările care au apărut mai ales în mediul on-line: într-un mod tipic lor, cei de la PSD au suprapus imagini de la acțiunea de împădurire cu fotografii mai vechi, cum este fotografia în care apar la masă alături de echipa mea din Sibiu, asta arată și direcția vădit manipulatoare a acestei situații”, a mai scris Raluca Turcan pe Facebook.
Ministrul își încheie postara spunând că regulile sunt importante și trebuie respectate. Mai mult, își manifestă înțelegerea pentru oamenii care protestează, obosiți după un an de restricții și impuneri.
„Este important să respectăm toți regulile, este important să rămânem prudenți și să ne protejăm sănătatea noastră și pe a celor din jurul nostru. Înțeleg că oamenii au obosit cu toții, dar trebuie să rămânem prudenți și să accelerăm vaccinarea. Putem fi mai bine în scurt timp”, a mai scris Raluca Turcan pe Facebook.
Raluca Turcan, fără mască la o acțiune de partid
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Câmpean și alți membri ai PNL Sibiu au participat, sâmbătă, la o acțiune de împădurire în orașului Tălmaciu. În imaginile postate pe Facebook, Raluca Turcan apărea fără mască de protecție, încălcând și regulile de distanțare.
Acțiunea a avut loc la o zi după ce Guvernul a impus noi restricții, pe fondul creșterii numărului de infectări.
La o zi după apariția acestor fotografii, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a evitat o declarație fermă cu privire la o eventuală sancționare Ralucăi Turcan și a lui Vlad Voiculescu, ambii surprinși fără mască.
„Nu sunt adeptul sancțiunii de dragul sancțiunii. Rolul nostru este de a determina cetățenii să respectă măsurile de protecție sanitară. (…) Toți răspundem în fața legii, și Voiculescu și Turcan”, a declarat Lucian Bode.