Vicepreședintele PNL Raluca Turcan a vorbit la RFI despfre situația din PNL. Ea susține că partidul nu e în derivă, așa cum a spus recent colega sa Diana Tușa, iar persoana care va fi desemnată pentru funcția de premier trebuie să fie "un membru mai vechi sau mai nou" al PNL.
"Eu nu consider că Partidul Naţional Liberal este în derivă, dimpotrivă, sunt locuri în ţară unde este mai puternic ca oricând, unde fuziunea s-a realizat bine, unde am obţinut o bună performanţă electorală, unde deja avem oameni în decizia administrativă la nivel de judeţ şi unde încep să apară şi rezultatele".
Va fi candidatul de premier al PNL o persoană din interiorul partidului?. "Poate să fie din interior, poate să vină în Partidul Naţional Liberal. Mie mi s-ar părea absolut normal ca cel care va fi desemnat candidat de prim-ministru să fie membru al Partidului Naţional Liberal, mai vechi sau mai nou, important este să fie un om cu credibilitate, să fie un om determinat, să pună în aplicare acel program de guvernare la care muncim foarte mulţi oameni", a mai spus Raluca Turcan la RFI.