Unul dintre liderii PNL, Raluca Turcan, a declarat, într-un interviu realizat de jurnaliștii de la Libertatea, că negocierile pentru formarea Guvernului Orban „par mai ușoare” și că rolul lor este de a „face așezări politice pentru etapa ulterioară”.

Aceasta a mai adăugat că este optimistă și că, la finalul negocierilor, vor ajunge la un acord astfel încât Guvernul Dăncilă „să devină istorie”.

„Pentru că, din nefericire, după moţiunea de cenzură, Guvernul Dăncilă nu doar că nu s-a limitat în a strânge bagajele şi a elibera instituţia Guvernului, ci a aruncat din poignée 1,4 miliarde de lei, în interes pur electoral, pentru administraţia PSD. Urmează şi alte astfel de alocări. În instituţii publice, funcţionari cu rang înalt şi chiar angajaţi ai acestor instituţii, brusc sunt martorii derulării unor concursuri pentru ocuparea unor funcţii, într-un sistem pur clientelar, care a funcţionat până acum. Suspiciunea noastră este că, în ultimele zile de supravieţuire a Guvernului Dăncilă, nu va fi un puseu de înţelepciune ca aceste concursuri să se desfăşoare pe bază de competenţă.”, a spus Turcan.

Întrebată când va fi instaurat noul Guvern, condus de Ludovic Orban, Raluca Turcan a declarat că se așteaptă ca PSD-ul să comaseze voturi, în speranța că vor prinde Opoziția „pe picior greșit”

„Din perspectiva PSD, trebuie să recunosc că ne aşteptăm la orice, pentru că acel comportament abuziv de tip Liviu Dragnea care a funcţionat în Camera Deputaţilor, preluat şi în Senat, este continuat şi acum. Adică, cel mai probabil vor încerca fie să comaseze nişte voturi, sperând că prind majoritatea creată de Opoziţie pe pricior greşit, fie vor încerca să tărăgăneze, prin lipsă de cvorum, mizând pe anumite absenţe.Cert este că există perioada constituţională în care premierul desemnat trebuie să vină cu Cabinetul şi cu programul de guvernare, după care şi noi, prin mobilizare, vom încerca, într-un termen cât mai scurt, să instalăm un nou Guvern, şi doamna Dăncilă să se ocupe de campania pe care oricum o duce fără folos”, a adăugat Turcan, potrivit jurnaliștilor de la Libertatea.

 

Aceasta a mai discutat despre diferența dintre Guvernul Orban și Guvernul Cioloș, în sensul că PNL nu este dispus să guverneze cu PSD, „infiltrat, adânc, din fruntea instituţiilor statului până în ultima celulă”.

„Cert este că, în acea perioadă de guvernare tehnocrată, în funcţii cheie erau oameni din PSD, coordonaţi chiar de vicepremier, la nivelul Guvernului respectiv (…) Deci, Guvernul Orban se va diferenţia, radical, prin această decizie de a depesediza instituţiile statului român”, a spus Turcan.

Te-ar putea interesa și: