Raluca Turcan este propunerea comună pentru șefia Camerei Deputaților a PNL, PMP și USR! Anunțul a fost făcut chiar de deputata PNL, alături de Dan Barna, liderul USR, și Eugen Tomac, președintele PMP.

„Momentul desemnării preşedintelui Camerei Deputaţilor este un moment care poate să pună bazele acestei agende reformatoare, de priorităţi pentru cetăţenii României. Ne-am bucurat, astăzi, să ajungem la un acord comun de susţinere a unui singur candidat din partea celor trei formaţiuni, PNL, USR şi PMP, în persoana mea pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.”, a declarat Raluca Turcan.

Acest post s-a eliberat prin condamnarea lui Dragnea. Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare de completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Sentința este definitivă. Astfel, judecătorii au menținut condamnarea din prima instanță. Totodată, Liviu Dragnea trebuie să plătească 23.414 lei despăgubiri civile.

Liviu Dragnea a fost condamnat pentru instigare la abuz în serviciu în legătură cu angajarea a două membre de partid (PSD) la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman.

Dosarul lui Dragnea s-a judecat la Înalta Curte, atât pe fond, cât și în apel, într-un proces pe parcursul căruia liderul PSD a cerut și a obținut recompunerea Completului de 5 judecători, pe motiv că nu fusese legal constituit.

Pe scurt, CCR a obligat ICCJ să tragă din nou la sorți toate Completurile de 5, inclusiv cel care îl judeca pe Liviu Dragnea, după ce a constatat că magistrații care le prezidau erau numiți de conducerea instanței, nefiind desemnați aleatoroiu așa cum cere legea.

Te-ar putea interesa și: