Raluca Turcan, liderul deputaţilor PNL a lansat critici acide la adresa PSD, imediat după ce social-democraţii au luat decizia de a demite inspectorii şcolari judeţeni.
Deputata din Botoşani a criticat PSD prin intermediul unui comunicat de presă. Turcan a acuzat că inspectorii școlari județeni ar fi demiși „în mod abuziv printr-un nou văl de faxuri”, fiind vorba, în primul rând cei care au dat în judecată ministerul și care au câștigat în prima fază, informează botosaneanul.ro
„Pe lângă aceștia, sunt și alți inspectori generali și generali adjuncți în aceeași situație, cauza reprezentând-o lipsă carnetului roșu. Aceștia au fost anunțați că la evaluarea activităților manageriale din anul școlar precedent au obținut punctaj 'nesatisfacator', ceea ce înseamnă că sunt demiși în mod automat. Este revoltător! PSD dorește subordonarea tuturor inspectorilor școlari. Vor să numească inspectorii județeni din pixul ministrului, fără concurs, fără criterii transparente și fără să se țină cont de competențe. PSD vrea să pună interimari pentru a controla profesorii și directorii din școli prin intermediul 'inspectorilor militanți de partid.
Doar prin subordonarea tuturor angajaților din sistem, PSD va reuși să ducă la bun sfârșit planul diabolic de a închide o mie de unități de învățământ, de a comasa clase și școli, de a demite profesori și angajați auxiliari, de a reduce cheltuielile din învățământ, altfel riscă să nu mai existe bani pentru salarii din toamnă. Cu un inspector corect și care luptă pentru interesele elevilor, profesorilor și ale părinților-aceste acțiuni vor fi mai greu de implementat”, a afirmat Raluca Turcan, prim-vicepreședintele PNL.
Potrivit PNL, în urma evaluării şi a raportului de evaluare trebuie să existe și o comisie de evaluare formată din cinci membri, iar în documentul trimis prin fax lipsește rubrică cu autoevaluarea, încălcându-se flagrant prevederile legale, mai scrie botosaneanul.ro.
„Solicit ministrului Educației să anuleze deciziile scandaloase. Să revină cu evaluări obiective asupra activităților inspectorilor. În plus, acolo unde există inspectori școlari interimari, să organizeze concursuri transparente, obiective și să respecte toate prevederile legii”, a încheiat Turcan.