Raluca Turcan are veşti excelente pentru pensionari. 5 milioane vor beneficia de măsură

Raluca Turcan are veşti excelente pentru pensionari. 5 milioane vor beneficia de măsură sursa: arhivă EVZ

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunţat joi că testarea softului de recalculare a pensiilor a fost efectuată cu succes.

Raluca Turcan are veşti excelente pentru pensionari. Testarea softului pentru recalcularea pensiilor a fost făcută pe 800 de pensionari, iar în următorii doi ani urmează să fie extinsă pe 5 milioane.

Raluca Turcan are veşti excelente pentru pensionari

„Moment mult aşteptat şi despre care s-a vorbit doar în ultima perioadă. Împreună cu echipa Casei Naţionale de Pensii, am verificat funcţionalitate softului prin care începem procesul de evaluare a celor aproximativ 5 milioane de dosare de pensii din România.

Raluca Turcan

Matricea de corectare este foarte complexă. Dorim ca datele introduse în format electronic să fie foarte complexe, astfel încât doar să le putem accesa şi să recalculăm pensiile. Avem aproximativ 50 de informaţii pe care le colectăm pentru fiecare dosar de pensie din România.

Ne puteți urmări și pe Google News

Avem deja 800 de dosare evaluate, pentru că am testat softul. Aşadar, iată că se poate! Vom putea respecta calendarul asumat, astfel încât în maximum doi ani să poată fi recalculate toate pensiile”, a declarat Raluca Turcan în faţa jurnaliştilor.

Întrebată despre ajustarea pensiei minime de 800 de lei, ministrul Muncii a dat asigurări că aceasta se va face conform legislaţiei în vigoare: „Cifrele din buget arată că vom merge cu majorarea de 14% în acest an.”

Raluca Turcan s-a contrat cu Gabriela Firea

Altfel, la finalul declaraţiilor despre soft, Raluca Turcan a avut un schimb de replici de la distanţă cu senatoarea PSD, Gabriela Firea. Fosta primăriţă a Bucureştiului a fost dezamăgită de respingerea amendamentului prin care PSD cerea majorarea alocaţiilor de la 214 la 300 de lei.

În acest context, Firea a ameninţat că va depune plângere penală pe numele prim-ministrului Florin Cîţu, dar şi pe numele ministrului Muncii şi al ministrului Finanţelor, Alexandru Nazare.

Când aveau ocazia să voteze acest amendament depus de parlamentarii PSD, au transmis că plenul este suveran şi că el va decide, dar votul dat de parlamentarii PNL, USR PLUS şi UDMR a fost negativ.

Aş vrea să ştiu ce explicaţii dau ei că nu au găsit bani pentru o sumă infimă? S-au găsit bani pentru tot felul de achiziţii care nu erau urgente, dar pentru copii n-au avut milă. Ar dori să se ajungă să depunem plângeri penale? Juriştii noştri ne-au spus că dacă asta este calea, nu avem ce face.

Firea ameninţă cu plângere penală

Facem plângere penală pentru abuz în serviciu. Facem plângere penală pe numele prim-ministrului, pe numele ministrului de Finanţe şi pe numele ministrul Muncii. Mai au timp până săptămâna viitoare cei indicaţi”, a declarat Firea în intervenţia telefonică de la Antena 3.

În timp ce Firea dialoga cu moderatoarea de la Antena 3, legătura s-a mutat din studio la Raluca Turcan, care vorbea despre testarea softului creat pentru recalcularea pensiilor.

Întrebată cum comentează că Firea intenţionează să-i facă plângere penală din cauza alocaţiilor, Turcan a precizat: „Este doar o declaraţie. Din respect pentru miloanele de pensionari, n-are rost să intru într-o dezbatere care este pur politicianistă.”

Ulterior, Firea şi-a exprimat indignarea cu privire la reacţia ministrului Muncii: „Aroganţă, tupeu, grozăvii… Pentru doamna Turcan, grija pentru copii înseamnă declaraţie politicianistă. 3.600.000 de copii nu reprezintă un subiect de interes pentru Guvernul României. Înseamnă o declaraţie politicianistă.”

recalcularea-pensiilor-pentru-activitatea-din-grupele-i-si-ii-de-munca Casa Naţională de Pensii