Raluca, singura fată salvamar care se aruncă în valuri după turiștii care se cred zmei

Raluca, singura fată salvamar care se aruncă în valuri după turiștii care se cred zmei

Timp de 14 ani a făcut înot de performanță, iar după ce s-a retras, n-a putut să stea departe de apă. A venit din Drobeta Turnu Severin și, alături de colegii ei, 150 de bărbați, are grijă să-i întoarcă din drumul spre moarte pe turiștii inconștienți care se avântă în larg atunci când marea e furioasă

Raluca Radaslavescu este singura fată salvamar de pe litoralul românesc, dar nu se consideră cu nimic mai prejos decât cei 150 de colegi din Mamaia. Dimpotrivă! La palmaresul ei, fostă campioană națională la înot și vicecampioană balcanică, nu simte nicio teamă când sare în valuri după turiștii neascultători. „Nu mi-e frică de nimic. Aș sări în ajutorul oricui dacă are nevoie de mine”, ne spune Ralu, calmă, cu un zâmbet discret. Are nasul cojit de la soare și un bronz auriu, pe corp, după ce „până acum am pierdut două rânduri de piele”. Are o singură pasiune: „Îmi place apa”.

FOTO: Raluca spune că și ei îi plac valurile, însă trebuie să știi care sunt limitele FOTO: FERI PREDESCU

Ne puteți urmări și pe Google News

Patrulează împreună cu doi colegi salvamari, zilnic, de la 8.30 la 19.30, pe porțiunea lor de plajă din nordul stațiunii Mamaia. Turiștii se uită lung după ea și-și dau coate. Îi fac poze. Deși spune că nu are nicio teamă, colegii ei îi oferă toată protecția de care Raluca spune că nu are nevoie. „Sunt Raluca Radaslavescu, din Drobeta Turnu Serverin, am 29 ani, 14 ani de înot de performanță, am fost campioană națională, vicecampioană balcanică, la înot spate și crawl. În 2008 am avut ultimul campionat de seniori când am obținut două locuri trei, la 100 și 200 metri spate”, se descrie tânăra. Nu e vorbăreață.

„E un avantaj să fii fată salvamar”

Programul Ralucăi de muncă nu diferă cu nimic față de cel al celorlalți salvamari din Mamaia. Doar că în fiecare dimineață, indiferent de vreme, aleargă și apoi înoată în mare cale de 2-3 kilometri. Și începe îtreaba. Adică patrulează pe malul mării, cu tubul de salvare lângă ea și, când zărește în valuri persoane care îi ignoră fluierul și se duc prea în larg, țâșnește cu viteză, se aruncă în apă și înotând în stilul „bărbătesc”, crawl, ajunge în câteva clipe la turistul neascultător. „E greu când sunt valuri, în general. Pentru că și eu dacă aș fi turist, tot în valuri m-aș duce să înot sau să intru cu prietenii să ne jucăm în valuri, să ne distrăm. Ei poate nu înțeleg că noi ne facem doar datoria de a-i întoarce”, explică Raluca. Iar la putere de convingere, își depășește clar colegii salvamari: „Să știți că este un avantaj să fiu fată. Mă ascultă mult mai bine decât pe băieți. Băieții, cu băieții, se gândesc poate care sunt mai tari. Așa, sunt cazuri când i-am rugat frumos și, fiind fată, mi-au mulțumit, miau zis că nu se mai întâmplă și s-au întors, au venit după balize”.

Nu știe cum arată un club de fițe din Mamaia

Tânăra se mândrește că, până acum, pe sectorul ei de plajă nu au fost cazuri de înec. Dar nu vorbește despre zecile de situații în care a fost nevoită să „alerge” în apă, înotând sau folosind caiacul, după turiștii care acum pot spune că îi datorează viața. De când a venit pe litoral, Raluca nu a ajuns să vadă cum e întrun club de noapte. Este genul de fată căreia nu-i plac „fițele de Mamaia”. Seara preferă stea la Baza salvamarilor de pe plaja din nordul stațiunii. Stau cu toții la taclale. „Dar este destul de greu, singura fată…Câteodată mă simt așa… Ei sunt băieți, au discuțiile lor. Sunt și timidă, mă retrag. O fată între atâția băieți... E bine, totuși, pentru că mă simt în siguranță”, mărturisește Ralu. Colegul ei de patrulă, Denis, o tachinează. „Chiar dacă este fată, s-a ridicat la nivelul nostru, al salvamarilor. Nu are nevoie de protecția noastră, se descurcă singură, face față”, glumește tânărul. Raluca ține aproape zilnic legătura cu părinții și cu fratele ei aflați la Severin: „Nu trebuie să-și facă probleme, ei știu că eu fac ceea ce îmi place aici”. Nu știe ce va face la toamnă, dacă să plece, sau nu, în Spania, unde are o ofertă de instructor de înot, dar vara viitoare vrea să se întoarcă la Mamaia.