Raluca Prună, DECLARAȚIE SURPRINZĂTOARE despre înregistrările lui Sebastian Ghiță

Înregistrările lui Sebastian Ghiță au dus la multe discuții în spațiul public, iar printre cei care și-au transmis punctul de vedere se enumeră și Ministrul Justiției, Raluca Prună.

Raluca Prună a declarat că “așa ceva nicăieri în lume nu se întâmplă”, nedorind să mai facă alte comentarii pe acest subiect.

"Le-am urmărit și nu aș dori să fac niciun fel de alt comentariu în afară de faptul că așa ceva nicăieri în lume nu se întâmplă", a declarat Raluca Prună la ieșirea din sediul Consiliului Superior al Magistraturii potrivit agerpres.

Fostul deputat a prezentat și o înregistrare în care interlocutorul ar fi chiar Traian Băsescu, despre care spune că știe cum a fost condamnat Dan Voiculescu și cum era aranjată mutarea Cameliei Bogdan în locul magistratului Mustață.

 În acest sens, fostul șef de stat a făcut câteva declarații pentru Mediafax, susținând că înregistrarea este editată. "(Sebastian Ghiţă-n.r.) afirmă gratuit. În primul rând, nu neg înregistrarea. În al doilea rând, este o înregistrare editată în care sunt scoase din context foarte multe lucruri. În al treilea rând, eu spun lucrurile acestea peste tot. Le-am spus într-un fel sau altul şi la televiziuni, le spun şi în discuţii cu oamenii pentru a-i face să înţeleagă că s-a ajuns prea departe cu puterea discreţionară a doi oameni, unul se numeşte Coldea şi altul se numeşte Kovesi”, a declarat fostul preşedinte Traian Băsescu, pentru Mediafax.