De la începutul anului 2019, anchetatorii au supravegheat hotelul Diana, din Bistrița, în care își aveau sălașul prostituate din toată țara. Surse judiciare au dezvăluit, pentru EVZ, că patronul, Ioan Rus, de 61 de ani, este nevăzător dar găzduia tinere aduse de fel de fel de proxeneți. Cel puțin 20 de prostituate au fost găzduite, acolo, pentru relații sexuale contra-cost. Unul dintre cei care au fost reținuți, în luna august, pentru că a adus, cu forța, patru fete din București, pentru a se prostitua la acel hotel, ar fi un apropiat al celebrului interlop Nuțu Cămătaru.
La capătul anchetei în care a fost monitorizată activitatea clandestină, aproape 50 de polițiști au descins, marți, în hotelul din Bistrița. Poliția Română a transmis că polițiștii Serviciului de Investigații Criminale de la IPJ Bistrița Năsăud s-au sesizat din oficiu în acest caz. Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că administratorul Ioan Rus ar fi înlesnit practicarea prostituției, prin punerea la dispoziție a camerelor hotelului unor femei care practică prostituția, fără a le înregistra în registrul de evidență a persoanelor cazate.
Patronul nevăzător era ajutat de directoarea hotelului. Femeia în vârstă de 55 de ani îi instruia pe recepționeri cu privire la tarifele practicate și nu ar fi denunțat practicarea prostituției în incinta hotelului către autorități. În timpul perchezițiilor au fost ridicate mai multe înscrisuri cu valoare probatorie, iar două persoane se aflau sub influența substanțelor psihoactive, fapt confirmat în urma testării cu aparatul Drug Test. Din acest motiv, a fost întocmit dosar penal, care a fost înaintat către DIICOT.
La sediul Inspectoratului Județean de Poliție au fost conduse, pentru audieri, 25 de persoane. Ioan Rus a fost reținut, pentru 24 de ore, alături de directoarea complice. Ieri, cei doi au fost prezentați instanței, cu propunere de arestare preventivă.
Muncitorii unui concern german, cazați lângă prostituate
Totodată, polițiștii au anunțat propus instanței suspendarea activității firmei care gestionează hotelul. Despre hotelul Diana, presa locală a relatat că este scos la licitație, din cauza datorilor. Cu toate acestea, printre cei care au oferit o „plasă” de salvare lui Ioan Rus s-a numărat concernul german Leoni, producătorul de cabluri pentru industria auto, care a fost nevoit să aducă forţă de muncă.
Din lipsă de locuri de cazare, managerii Leoni au ajuns la un acord cu Hotel Diana, care, şi acum, mai găzduieşte parte din muncitorii producătorului german, veniţi din sudul ţării, dar şi din alte ţări.