RAINEWS: Colegiul Medicilor din Italia consideră că regiunile au gestionat ineficient urgenţa virsului Covid-19

RAINEWS: Colegiul Medicilor din Italia consideră că regiunile au gestionat ineficient urgenţa virsului Covid-19

Filippo Anelli, președintele Federației naţionale a Ordinelor Medicale (Fnomceo), s-a exprimat clar: "Managementul regional al urgenței coronavirusului s-a dovedit a fi ineficient".

"De la nord la sud - subliniază Anelli - colegii se plâng de multe situații în care medicii generalişti, asistenţii medicali, sistemele de urgență, clinicile, INPS și personalul spitalului nu au fost puși în condiţiile de a lucra în siguranță ".

Şi nu numai, adaugă Anelli: „Dispozitivele individuale de siguranță” pe care regiunile „nu au fost în măsură să le furnizeze” lipsesc sau sunt insuficiente.

Italienii au înțeles acest lucru și sistemul triajului telefonic cu medicii generalișt funcționează bine. Ceea ce riscă în schimb să pună în pericol eficiența măsurilor de limitare a virsului Covid-19 sunt practicile birocratice, precum certificatele de boală pentru INPS, care prevăd vizita directă a pacientului. Vizite pe care chiar şi acum, în această situaţie, medicii de familie sunt obligaţi să le efectueze fără niciun mijloc de protecție", a  raportat Silvestro Scotti, președintele Federației Italiene a Medicilor Generaliști (Fimmg).

Ne puteți urmări și pe Google News

În zonele galbene și roșii, problema constă în certificarea bolii, practică care prevede constatarea directă a medicului, care dacă nu s-ar duce la pacient ar comite o infracţiune", explică Scotti, care se întreabă: "Dacă INPS a blocat vizitele fiscale până la data la care medicii vor dipune de dispozitivele de protecție, atunci de ce noi, medicii de familie, ar trebui să le facem în continuare, fără nicio protecție?"

În ceea ce-l priveşte, Scotti a decis să elibereze certificatele fără vizită, "după care voi merge și mă voi auto-denunţa. Medicii de familie nu pot fi expuși la infectare pentru o acțiune administrativă. Printre altele, noi, cei care ne aflăm acum în carantina în zonele afectate, nu am fost înlocuiţi'. De fapt, medicii de familie nu au niciun fel de protecţie. Chiar dacă liniile directoare regionale din Lombardia sunt excelente, în practică lipsesc măștile, mănușile și salopetele. Eu însumi am încercat să le cumpăr de pe Amazon, însă mi le trimiteau prea târziu, la 20 martie ".

Pe de altă parte, cetățenii italieni au demonstrat deja că au acceptat noile indicații de a nu merge la cabinetul medicului generalist, ci de a-l consulta întâi prin telefon. În această etapă, adevărata problemă, conchide Scotti, „nu este gravitatea infecției, ci faptul că este foarte contagioasă și dacă afectează o populație excesiv de mare, cazurile cele mai grave și complexe vor risca să arunce în aer sistemul de sănătate''.

Sursa

Traducerea: Cătălina Păunel - RADOR