Rafinăria Vega, la ceas aniversar. Cum au învins petroliștii ploieșteni urgia războaielor mondiale, ciuma roșie și capriciile lui Ceaușescu în 114 ani de existență

Rafinăria Vega, la ceas aniversar. Cum au învins petroliștii ploieșteni urgia războaielor mondiale, ciuma roșie și capriciile lui Ceaușescu în 114 ani de existență

Mai bine de un secol de istorie a strâns, consemnat pe răbojul existenței sale, cea mai veche rafinărie de pe teritoriul României: Vega Ploiești. 114 ani. Atâți au trecut din momentul în care primele motoare din ceea ce pe vremuri era doar o mică și rudimentară hală industrială au prins viață, vestind nașterea colosului petrolier de acum. Ani în care generații de angajați cu însemnele Vegăi prahovene pe antebraț au traversat două războaie mondiale, au făcut față cu brio unui atac aerian care le viza instituția, cutremurului devastator din 1977, furiei oarbe a comuniștilor care își doreau să lichideze rafinăria și să o reducă la dimensiunile unui banal parc sau haosului economic ce a lovit România imediat după momentul Revoluției din 1989. Astăzi, la ceas aniversar, Vega se bucură, alături de refinăria Petromidia, în cadrul căreia operează în regim integrat, de prestigiul singurului furnizor din țară de produse de nișă, n-hexan și bitum.

Începuturi. 18 noiembrie 1905. Sunt finalizate lucrările de construcție și încep probele tehnologice pentru punerea în funcțiune a instalațiilor

14 martie 1905 este data oficială care consemnează decizia de înfiinţare a rafinăriei, considerate astăzi printre cele mai longevive și importante de pe piața românească a petrolului. Atunci Societatea Anonimă Română pentru rafinarea petrolului „Vega”, înființată la 5 ianuarie 1905 cu un capital inițial de 5 milioane lei aur, a hotărât, în ședința Consiliului de Administrație, prezidat de Titu Maiorescu (prim-ministru al României între 1912 și 1914, ministru de interne, academician, avocat, politician și scriitor, membru fondator al Academiei Române), să construiască la Ploieşti o rafinărie pe un teren, în suprafaţă de 40 de hectare, situat în nordul oraşului. Alegerea respectivului teren ca loc de înființare a unei rafinării nu a fost deloc întâmplătoare. A fost o decizie strategică, în condițiile în care terenul cu pricina se afla, pe de o parte, la periferia oraşului, ceea ce ar fi permis o extindere ulterioară, iar pe de alta, se învecina cu o linie de cale ferată (care făcea legătura între Ploieşti şi Vălenii de Munte), fapt ce permitea transportul rapid al produselor obţinute la Vega către portul Constanţa, acesta din urmă fiind, încă din acele timpuri, un important nod economic pentru potențialii cumpărători de produse din țiței din întreaga lume. De altfel, ulterior, s-a demonstrat că inițiativa alegerii acestui teren a fost una inspirată, Vega devenind cu timpul una dintre cele mai importante rafinării din Sud-Estul Europei. Lucrările de constructive a rafinăriei încep în mai și sunt finalizate pe 18 noiembrie 1905, moment în care încep primele probe tehnologice pentru punerea în funcțiune a instalațiilor.

Pe 13 februarie 1906, rafinaria livrează primul transport de produse petroliere. În acel moment, unitatea din Ploiești avea o capacitate iniţială de prelucrare de 200.000 tone ţiţei/an, transportul materiei prime realizându-se la început cu căruţele, apoi cu vagoanele cisternă, iar în final prin conducte din regiunea Buștenari – Moreni.

Ne puteți urmări și pe Google News

Visul unui inginer celebru și „edelenizarea“ petrolului 

Nu trece mult timp din momentul în care se pune parafa pe actul de naștere al rafinăriei de la periferia Ploieștiului, iar numele de „Vega” devine cunoscut în întreaga lume a petroliştilor, acest fapt datorându-se, în principal, numirii în conducerea rafinăriei a inginerului Lazăr Edeleanu, nimeni altul decât „părintele” de mai târziu al procedeului prin care, în zilele noastre, se obţine benzina. Instalaţia de rafinare a petrolului lampat cu dioxid de sulf, care a avut ca finalitate  obţinerea combustibilului pentru motoare, a avut o primă fază experimentală în laboratoarele ploieștene, conduse de Edeleanu. Brevetat în România (1908), SUA (1909) şi Austro‐Ungaria (1910). procedeul a fost aplicat industrial în Franța (la Rouen) și ulterior în lumea întreagă. La Ploiești ajunge să fie aplicat de abia în preajma anilor imediat premergători celui de-al doilea război mondial. Este aplicat cu succes până în 1972, eliminând din ecuația rafinării petrolului procedeul anevoios și toxic pentru om al utilizării acidului sulfuric, foarte des utilizat până atunci.

Capitalul străin, salvarea de la autodistrugere în Primul Război Mondial 

Primul Război Mondial avea să însemne și prima cumpănă în viața rafinăriei Vega. În 1916, când devenise limpede pentru toată lumea că pentru expansiunea germană nu exista o solutie salvatoare, Marea Britanie şi Franţa au cerut României să își saboteze industria petrolieră, motivul invocat fiind acela că țițeiul nu trebuie, pentru nimic în lume, să încapă pe mâna nemților. Iar autoritățile de la București se supun doleanțelor franco-engleze, transformând, la finele anului 1916, zonele Ploieşti, Băicoi sau Moreni în ruine. Singurele care scapă de urgia autodistrugerii sunt și cele mai vechi rafinării din ţară, „Steaua Română” de la Câmpina şi „Vega” din Ploieşti. Iar motivul pentru care sunt salvate de la urgia autodistrugerii ține în primul rând de faptul ca ambele erau dominate, economic vorbind, de capitalul german. Ironie sau nu, cele două rafinării reușesc să „dribleze” climatul geo-politic al vremii și ajung, după doar un an, în 1917, la performanța de a prelucra nu mai puțin de 90 la sută din întreaga producţie de ţiţei a României, fapt consemnat în documentele Muzeului Petrolului.

Culisele unor atacuri aeriene eșuate

Pe 5 decembrie 1916, pe fondul primului război Mondial, s-a dat foc rafinăriei „Vega", care avea în acel moment o capacitate de lucru de 508.166 tone. Pe lângă specialiștii străini, comisia română a fost reprezentată de căpitanul/prințul George Valentin Bibescu, nimeni altul decât soțul Martei Bibescu și nepot al domnitorului Gheorghe Bibescu. În 1928, programele de modernizare și extindere a capacităților de prelucrare fac din unitatea din Ploiești una din cele mai prolifice în domeniul producției de bitum. În prezent, Rafinaria Vega Ploiesti este singurul producător intern de bitum rutier, instalația fiind modernizată în 2007.

Pe 18 iulie 1941, la ora 19.55, a fost bombardată pentru prima dată rafinăria „Vega” de aviația sovietică, fiind incendiat un rezervor de ţiţei cu o capacitate de 400 de vagoane. Între 1 şi 21 iulie 1941, s-au dat opt alarme oficiale de prezenţă a avioanelor inamice sovietice. Pe 1 august 1943, la ora 13:40, cele 178 de bombardiere americane din raidul aerian - Tidal Wave au atacat în valuri succesive rafinăriile, şantierele şi industria de război din jurul şi în oraşul Ploieşti, cât şi din judeţele Dâmboviţa şi Prahova. Rafinaria Vega a fost obiectivul – White 2, în sarcina Grupului 98 (supranumit „Piramiders”) compus din 40 aparate de zbor.

Între 1 august 1943 - 23 august 1944, alte 22 de raiduri aeriene ale aviaţiei americane şi engleze au ca țintă predilectă orașul Ploieşti şi rafinăriilor de pe cuprinsul său. Rafinăria „Vega” a mai fost lovită de bombe în anul 1944, în 5 şi 24 aprilie, 5 şi 31 mai, 9, 15 şi 31 iulie şi 10 august.

Ultimele ore ale războiului, o regăsește pe Vega în postura unei rafinării puse sub sechestru. 1921 este limita temporală în care Vega este condusă exclusiv de către o direcţie tehnică şi de un director militar. 17 ani mai târziu, în 1938, rafinăria atinge o capacitate de exploatare de 1.480.000 tone de ţiţei, ceea ce, la vremea respectivă, însemna apogeul unei administrări ireproșabile.  Vega este modernizată cu instalaţii de ultimă generaţie de distilare, cracare şi rafinare. Urmează Iadul bombardamentelor, opt la număr, la care avioanele americane supun rafinăria în mod repetat. Un nou declin al industriei de peterol se prefigurează la orizont, iar al Doilea Război Mondial bate la ușă. Situația rafinăriei Vega devine una specială, ea numărându-se printre principalele surse de combustibil pentru armata germană, fapt ce o transfroma într-o țintă predilectă a piloților englezi și americani. Nu mai puțin de opt sunt bombardamentele cărora rafinăria Vega se vede nevoită să le facă față. Pagubele sunt impresionante, în decursul anului 1943-1944 fiind afectate grav instalaţii de prelucrare, parcuri de rezervoare, vagoane de cisternă, cantităţi impresionante de produse petroliere fiind compromise.

Reacția forțelor aliate ale Germaniei și României nu întârzie prea mult, fapt ce salvează, practic, Vega de la distrugere. Ploieştiul este transfrormat peste noapte într-o adevărată fortăreaţă. Ziduri imense de cărămidă apar pe nepusă masă de jur împrejurul instalaţiilor sensibile din rafinării. Totul pentru a minimaliza efectul devastator al distrugerilor care vizau majoritatea rafinăriilor din Europa măcinată de război a acelor ani. Iar imposibilul devine posibil. Strategia româno-germană se bucură de success, iar rafinăria Vega rămâne în picioare. Mai mult, pagubele sunt mult sub cota propagandistică anunțată de ziarele americane.

Pe 1 ianuarie 1949, rafinaria a fost transferată cu toate activele sale în subordinea Sovrompetrol, care a fuzionat la 1 august 1955 cu societatea Muntenia. În decembrie 1955, o dată cu retragerea capitalului sovietic din Sovrompetrol, aceasta rămâne în patrimoniul statului.

„Nu mai aveţi plan. Ăia sunteți voi. Pata verde!”

La 74 de ani distanţă de la atacurile aeriene din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în 2018, trei ucenici ai inginerului Lazăr Edeleanu, Gheorghe Ioniţă, Ion Stan şi Ion Frânculescu, se întorc între zidurile rafinăriei Vega. Scopul este unul declarat: rememorarea anilor comunismului în care rafinăria Vega a avut destul de mult de suferit. Poate, susțin cei trei, mai mult decât a pătimit cea mai veche instituție petrolieră din România de pe urma războiului: prigoana comunistă.

Se autodenumesc ucenici ai savantului Lazăr Edeleanu, al cărui spirit îl proclamă de fiecare dată când vine vorba despre actul de naștere al rafinăriei Vega. Este vorba despre Gheorghe Ioniţă, Ion Frânculescu şi Ion Stan, continuatori ai tradiției petroliere începute de savantul care și-a legat numele de procedeul obținerii benzinei.

La 29 de ani, Gheorghe Ioniţă bifa deja prima coborâre în subteranul minei Anina. Era miner de profesie şi în momentul în care tatăl său, vechi angajat al rafinăriei Vega, îi propune varianta de a se înregimenta în rândurile instituției petroliere nu stă mult pe gânduri. Ajunge repede să dețină funcţii cheie , fapt ce îl ajută să aibă acces la anumite informații top secret. Când află că destinul rafinăriei pentru care acceptase să lucreze este jucat la ruleta comunismului, care hotărâse să îi cânte prohodul în 1976, decide să ia act și să înfrunte de unul singur furia roșie. „În 74-75, contabilul şef de la Centrală, Tudor Rancea, Dumnezeu să-l ierte, m-a chemat în birou la el. M-am dus şi m-a întrebat ce vreau, ceai sau cafea. Am zis: opaaa, ăsta îmi spune o treabă urâtă! Şi aşa a fost. «Fiţi atenţi că voi în ʼ76 nu mai aveţi plan. Vega în '76 va fi rasă şi acolo va fi un parc». Am rămas tâmpit când am auzit. De la Centrală m-am oprit la Alecu Dumitru, secretar cu probleme economice la judeţ. Când i-am spus, s-a uitat lung la mine şi mi-a zis: «Hai încoace, Ioniţă!» şi am coborât la intrarea A, acolo unde intră zeii, unde este macheta oraşului. Acolo, în partea de nord, era o pată verde. «Ioniţă, ăia sunteţi voi. Pata verde!».

5 minute salvatoare 

„Era clar că în ʼ76 noi nu mai aveam plan şi trebuia să ne distrugă. Partidul decisese asta, cine conducea România atunci. Motivul? Era veche. Chiar dacă făceam 80 -100 de produse, de la cerezină, pe care o dădeam armatei, până la vaselină farmaceutică. Şi erau produse performante, dar nu conta”, a declarant, în 2018, pentru „Adevărul” Gheorghe Ioniţă, preşedintele Comitetului Oamenilor Muncii în perioada anilor 70-80, omul care l-a convins pe Nicolae Ceauşescu să salveze in extremis rafinăria Vega.

Amintirile lui Ioniță se rostogolesc furibund pe panta timpului. „Am venit în Vega, n-am spus la nimeni, dar am început o treabă furibundă. Am chemat miniştrii aici, am luat drapel de fruntaş pe ramură şi am făcut câte şi mai câte. La un moment dat, m-au trimis la Neptun, la Ceauşescu. Era prin ʼ74-ʼ75, de ziua mea, de 17 iulie. Oameni buni, am avut de învăţat vreo cinci fraze, dar în secunda aia mi-a pus Dumnezeu în gură alte două fraze: «Tovarăşu’ secretar general ‒ uite cum mi s-a făcut pielea găinii şi acum ‒ pământul de la Vega nu e obişnuit cu bănci de îndrăgostiţi şi alei de promenadă, pământul de la Vega e obişnuit cu talpă şi muncitor şi zgomot de muncă». Două luni mai târziu, Vega este salvată. Nicolae Ceaşescu își pleacă urechea la cele spuse de Gheorghe Ioniţă și decretează: „Rafinăria ploieşteană rămâne în viaţă şi se profilează pe tonaj mic şi valoare mare, catalizatori!”.

Puhoiul apelor, batalul și prima

Un alt discipol al lui Lazăr Edeleanu, căruia Vega îi datorează multe, este Ion Stan. Mărturiile sale vorbesc de la sine despre cum a fost posibilă salvarea rafinăriei de furia comunistă. În cei 114 ani de existent. rafinăria Vega din Ploieşti nu a fost îngenuncheată nici de cele două războaie mondiale, nici de marele cutremur din martie 1977, capriciile lui Nicolae Ceauşescu sau cele ale vremii potrivnice. „Prin ʼ80 am avut un necaz mult mai mare decât un incendiu. A plouat aproape 120 de litri pe metru pătrat. Undeva în partea de nord noi avem nişte bataluri unde s-au dus toate gudroanele care au inundat tot, grădinile oamenilor, mie pivniţa, că stăteam aici în colonie. Când am intrat în curtea rafinăriei era apa până la brâu pe aleea principală, case de pompe inundate, tot, tot, tot. Şi din gudroanele acelea de acolo s-au dus peste grădinile oamenilor. A fost ceva fantastic. Vreo 10-15 gospodării au fost nenorocite. M-au alergat oamenii să mă omoare“, îşi aminteşte Gheorghe Ioniţă. „Tehnic vorbind, povestește Ioniță, citat de „Adevărul”, apa este mai grea decât produsul petrolier şi atunci acest gudron a ajuns în batal, apa s-a dus la fund, iar gudronul a ajuns în grădinile cetăţenilor. La ora patru după-amiaza, când să merg acasă, primesc ordin de la director să-mi iau oamenii şi să nu plec până nu rezolv problema. M-am dus acolo mi-am bătut capul şi am rezolvat. La baza peretelui batalului am făcut o forare pe unde  am scos apa şi astfel a scăzut nivelul din batal. A doua zi era linişte. Am primit o primă pentru asta“, povesteşte Ion Stan.

Între 1976  - 1977, rafinăria este propusă spre lichidare, dar reușește să se salveze prin începerea producției de catalizatori pentru toate rafinăriile din România. În anul 1981 pune în funcţiune instalaţia de fabricare a solvenţilor petrolieri pentru industria chimică şi petrochimică.

Salvarea, dinspre KMG International 

Propusă spre lichidare în 1990, rafinăria Vega Ploieşti a devenit societate comercială pe acţiuni, iar în 1997 ‒ pe fondul situaţiei economice precare, societatea s-a aflat pe lista neagră a 16 societăţi propuse spre lichidare. Ulterior, pachetul majoritar de acţiuni al rafinăriei din Ploieşti a fost preluat, în mai 1999, de către Grupul Rompetrol (în prezent, KMG International), în baza unui contract de privatizare încheiat cu Fondul Proprietăţii de Stat. Odată cu preluarea şi integrarea din octombrie 2000 a rafinăriei Petromidia Năvodari în activitatea Grupului Rompetrol, strategia de dezvoltare a unitaţii din Ploieşti a mers în direcția transformării acesteia dintr-o rafinărie clasică într-un producător şi furnizor de produse şi soluţii speciale (solvenţi ecologici, bitum cu destinaţie specială, combustibili ecologici pentru încălzire, alte produse dedicate – white – spirit, n-hexan etc). În prezent, unitatea din Ploieşti funcţionează în sinergie perfecta cu rafinăria Petromidia- Năvodari, cea mai mare din Romania şi una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre. Astfel, Petromidia îi asigură integral rafinariei din Ploieşti materiile prime/semifabricate necesare obţinerii unor produse speciale cu o valoare adăugată ridicată.

În 1990, Rafinăria Vega devine societate comercială pe acţiuni, iar prima staţie de distribuţie a produselor  petroliere a fost deschisă în 1993. Vreme de opt ani, până în 1998, „Vega” trece printr-o serie de frământări generate de perioada economică de tranziție. Astfel, rafinaria Vega s-a aflat pentru aproape opt luni pe lista celor 16 societăți care urmau să fie lichidate.

Investiţii de 61 de milioane de dolari 

Investiţiile realizate din 1999 şi până în prezent în consolidarea şi extinderea activităţilor de profil ale rafinăriei Vega se ridică la circa 61 milioane USD, sumă alocată în mare parte modernizării unităţilor de productie, dezvoltării gamei de produse realizate (în 2007 s-a construit o nouă instalaţie de bitum), reducerii şi eliminării impactului asupra mediului, dar şi creşterii gradului de siguranţă în exploatarea echipamentelor.

Pe 7 mai 1999, după o tentativă de privatizare eșuată în 1998,  Rompetrol preia pachetul majoritar de acţiuni detinut de stat la rafinăria Vega, iar pe 19 octombrie același an, unitatea a fost înregistrată la Camera de Comerţ cu noua denumire Rompetrol Rafinare- Rafinăria Vega SA Ploieşti. Astfel, începe procesul de formare a Grupului Rompetrol (în prezent, KMG International).

Pentru acest an, rafinăria Vega şi-a propus un buget investiţional de 8,8 milioane dolari, din care 4,2 milioane vor fi alocate proiectelor de optimizare şi automatizare a fluxurilor de aprovizionare a materiilor prime, stocarea şi producţia produselor petroliere.

Cantitatea totală de materie primă procesată de rafinăria Vega Ploieşti în perioada 1906 – 2017 se ridică la circa 68 de milioane tone, cu un maxim de 1,13 milioane tone atins în 1979 – momentul punerii în funcţiunii a rafinăriei Petromidia Năvodari.

Contribuabil important la bugetul de stat

Povestea Vega continuă să meargă mai departe, aceasta fiind in prezent singurul producator de bitum din Romania și unicul producător de hexan din Europa Centrala și de Est. Cu un termen de finalizare prognozat pentru 2022 și un efort investiţional de câteva zeci de milioane USD, rafinarie a trecut în acest an în etapa cea mai importantă a programului de remediere şi ecologizare a batalelor istorice - neutralizarea şi eliminarea efectivă a gudroanelor acide şi a reziduurilor petroliere.

În perioada ianuarie – septembrie ale anului, rafinăria Vega a atins un nou record al materiilor prime procesate, de aproximativ 325 mii tone. De asemenea, au fost atinse niveluri record pentru producția de hexan (72 mii tone) și bitum (84 mii tone), în baza cererii de piață ridicate.

Principalii acţionari ai Rompetrol Rafinare sunt KMG International (54,63% - direct şi indirect) şi Statul Român prin Ministerul Energiei (44,69%).

Prezent

În decembrie 2000, Rompetrol semnează cu Fondul Proprietății de Stat preluarea rafinariei Petromidia, devenind proprietar de-facto în ianuarie 2001. O dată cu preluarea acesteia, rafinaria Vega Ploiești evoluează de la o rafinarie clasică, la un producător și furnizor de produse și soluții speciale (solvenți ecologici, bitum cu destinație specială, carburanți ecologici pentru încălzire sau alte produse dedicate).

Anul 2018 reprezintă un moment cheie pentru evoluția rafinariei, Vega atingând nu mai puțin de 8 recorduri istorice: materie primă procesată, produse obținute (bitum, solvent, hexan), grad de utilizare a capacității de rafinare, pierderi tehnologice și indice de eficiență energetic. An in care a prelucrat o cantitate de 406 mii tone materii prime si a obtinut bitum (peste 100 mii tone), hexan (84,5 mii tone) și solvenți (43,5 mii tone).