Deputatul PNL Ovidiu Raețchi a precizat că orice „diagnoză” asupra bilanțului de la Ministerul Afacerilor Interne ar conduce către demisia lui Carmen Dan. Potrivit liberalui, este „penibil” că ministrul „tot nu cunoaște starea de fapt din sistem”, în condițiile în care este în funcție de mai bine de 1 an de zile.
„Orice diagnoză decentă asupra bilanțului de ministru al lui Carmen Dan ar conduce la ideea că avem un ministru incompetent și că demisia sa din funcție este singura soluție. Numirea unui profesionist la conducerea MAI, care să înțeleagă problemele din sistem și să vină rapid cu rezolvarea acestora, ar fi soluția optimă” a subliniat Raetchi.
Coordonatorul Comisiei de Apărare a PNL a adăugat că „inovațiile fiscale ale guvernării Dăncilă-Dragnea” nu au ajutat-o pe Carmen Dan să performeze la minister în contextul în care „eliminarea sporului de permanență pentru polițiști, în valoare de 40% din salariul de bază, a condus la scăderi de venituri semnificative pentru circa 8000 de personae”.
„Este penibil că la mai bine de un an de când a devenit ministru al Afacerilor Interne, Carmen Dan tot nu cunoaște starea de fapt din sistem și spune că a solicitat o în acest sens. În acest ritm, poate până la finalul mandatului, Carmen Dan va înțelege și va putea numi, cu nume și problemele din Poliție, numai că va fi prea târziu și criza de personal din sistem se va acutiza. Deficitul de cadre depășește cifra de 24.000, cu efecte grave nu doar asupra siguranței cetățenilor, dar și asupra siguranței polițiștilor, în condițiile în care cazurile de ultraj au crescut semnificativ în 2017. Polițiștii sunt suprasolicitați, își pun viața în pericol atunci când sunt nevoiți să patruleze singuri iar acum, mulți dintre ei, s-au trezit cu veniturile reduse. Cele mai recente inovații fiscale ale guvernării Dăncilă-Dragnea nu au ajutat: eliminarea sporului de permanență pentru polițiști, în valoare de 40% din salariul de bază a condus la scăderi de venituri semnificative pentru circa 8000 de persoane. Acum, Carmen Dan spune că nu mai are baze legale pentru acordarea acestui spor, ca și cum ar fi fost luată complet prin surprindere de faptul că polițiștii au rămas fără o parte semnificativă din venituri. Modul în care Carmen Dan și PSD au gestionat ordonanța de urgență de acum câteva luni privind pensiile de serviciu a generat panică, instabilitate și plecări numeroase din sistem, tocmai la nivelul unora dintre cei mai bine pregătiți și experimentați profesioniști, iar o parte din structurile de conducere ale MAI au fost decimate. Acest tip de acțiuni arată că ministrul de Interne este complet nepăsător în ceea ce îi privește pe angajații MAI, în general”, a punctat Raetchi într-un comunicat de presă.
Reacția lui Raetchi vine după prezentarea ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, a bilanțului Poliției Române pe anul 2017.