Raed Arafat dezvăluie jocurile de culise: S-a încercat dărâmarea aviației de urgență din România și a SMURD-ulu

Raed Arafat dezvăluie jocurile de culise: S-a încercat dărâmarea aviației de urgență din România și a SMURD-ulu

Într-o postare lungă pe Facebook, Raed Arafat a dezvăluit eforturile care s-au făcut în ultima vreme pentru dărâmarea aviației de urgență și a SMURD-ului.

„Aici au fost puși într-o lumină negativă pe care o să o clarific pe parcursul declarațiilor pe care o să le fac și pe parcursul dezbaterilor care vor urma poate după campania prezidențială.

Ca să intrăm direct în subiectul de astăzi, pe care vreau să îl prezint, este un subiect care arată că sunt mai multe interese în domeniul urgenței. Există mai multe interese care pot fi în spatele atacurilor care au loc în mod concertat asupra noastră și nu numai în ultima perioadă, ci pe parcursul ultimilor ani", spune secretarul de stat în Ministerul Sănătății.

Raed Arafat: „S-a încercat dărâmarea aviației de urgență din România și a SMURD-ului”:

"Dacă vedem unul din aceste lucruri, iar la finalul acestei filmări o să vedeți despre ce e vorba, cum s-a încercat dărâmarea aviației de urgență din România, cum s-a încercat dărâmarea aviației MAI, respectiv a SMURD-ului și colaborării civil-militare numai în ultimele 4 săptămâni.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu mai devreme decât asta, numai ultimele 4 – 5 săptămâni a fost această tentativă, atunci o să înțelegeți de ce spun că există multe interese care pot fi convergente pentru a încuraja atacarea și persoanelor, discreditarea lor și a instituțiilor, încercând să spună că ele nu sunt eficiente, nu au evoluat, nu s-a schimbat nimic în ele, ceea ce e contrar realității”, spune Raed Arafat

„S-a încercat obținerea unor decizii inițial de discriminare pentru a forța Ministerul Sănătății să introducă sectorul comercial în competiție cu sectorul public pe fonduri publice, când au pierdut acolo (la Curtea de Apel Argeș – n.r.) au ajuns la CCR unde s-a încercat lovirea ca și neconstituțională a articolelor care prevedeau acest lucru”, afirmă Arafat.

Nu a fost prima tentativă

În 2010 s-a încercat promovarea unei inițiative legislative pentru introducerea servciilor private de sănătate în Legea Sănătății:

„Nu s-a reușit, au fost mai multe discuții, deputații care au semnat și-au retras semnăturile când au înțeles care e impactul (...). După care a venit tentativa din 2011, unde s-a încercat, printr-un nou proiect legislativ, desființarea părții de urgență care prevede modul de organizare a sistemului, minimalizarea ei și liberalizarea sistemului de urgență prin afirmarea în lege că orice serviciu omologat poate să acorde asistență.

Ceea ce înseamnă că s-a deschis competiția pe asistența publică și asta automat ar însemna că orice serviciu poate să vină să intre pe fondurile publice, că serviciile de stat trebuie să intre în competiție cu ei și asta ar însemna automat că fondurile publice încep să scadă la serviciile publice, ceea ce înseamnă că ele trebuie să dispară pentru că fondurile nu scad, ci rămân la fel, doar furnizorii cresc și astfel ne trezim că am pierdut un sistem vital și strategic în țară”, arată Raed Arafat.

Raed Arafat: O nouă tentativă de modificare

„La Comisia de transporturi a Parlamentului României, acolo era depus Codul aerian de către Ministerul Apărării și Ministerul Transporturilor, împreună. Era Codul aerian care urma să înlocuiască vechiul cod și care era un cod comun. Atunci am fost atenționat de către colegii militari că există amendamente, că se încearcă introducerea lor în Codul aerian și era pe ultima sută de metri, pentru că trecuse de Senat tacit și ajunsese la Camera Deputaților și comisia respectivă era una din cele două comisii care face raportul comun. (...)

Când am intrat cu colegii pe aceste amendamente, despre care s-a recunoscut că au fost preluate de industrie, au fost introduse și urmau să fie votate după dezbatere. Noi am reușit să intrăm în dezbatere și norocul nostru că în această dezbatere, care a însemnat mai multe întâlniri, una dintre ele a durat mai mult de 6 ore, am reușit să demontăm ce dorește industria demonstrând că acest lucru ar distruge complet aviația publică de astăzi”, spune șeful DSU.

Raed Arafat: Aeronavele militare ar fi urmat să execute numai misiuni militare.

„Asta înseamnă că aeronavele SMURD-ului care sunt înmatriculate militar, dar și aeronavele MAI care sunt înmatriculate militar nu mai pot executa nicio misiune militară de urgență, pe situații de urgență, de stingere incendii, de orice, decât misiuni militare.

Asta înseamnă că aeronavele SMURD-ului imediat dacă se promulga această lege stăteau la sol până se schimba statutul lor pentru că ele nu mai puteau executa astfel de misiuni, iar colaborarea cu Armata, pe care o avem, pentru că Armata ne sprijină, Forțele Aeriene ne sprijină continuu, după cum știți, în misiunile medicale, ar dispărea (...). Acesta era doar primul articol modificat.

După care, avem articolul original care prevedea că aeronavele de stat, toate aeronavele care sunt implicate în diferite domenii, care rezolvă statul, inclusiv situațiile de urgență. La propunerea industriei, cum i se spune, sau a firmelor deținătoare de elicoptere, au scos din aeronavele de stat tot ceea ce considerau ei că ar fi un domeniu pentru activitatea lor comercială, mai ales medicina de urgență.

O aeronavă destinată pentru situații de urgență nu mai este aeronavă de stat, conform propunerii. După care au redefinit zborul umanitar și au eliminat din al anumite tipuri de misiuni extrem de importante pentru noi, intervenție de urgență sau evacuare pe motiv de securitate.

Vă amintesc că România a mai evacuat cetățeni români din zone de conflict, nu o singură dată. Asta ar însemna că nu mai trebuie să o facem cu aeronavele de stat sau aeronavele militare și ar trebui să închiriem astfel de aeronave pentru astfel de misiuni”, explică Raed Arafat.

„Era preluată o definiție care include că zborurile medicale de urgență sunt zboruri HEMS. Acesta este un regulament european destinat zborurilor comerciale. Deci asta ar însemna că în viitor cine vrea să facă astfel de zboruri trebuie să le execute ca prestări servicii și comerciale. Asta ar înlocui aviația SMURD. Iar dacă aviația SMURD ar vrea să continue cu zborurile Ministerului de Interne, ar trebui să se înmatriculeze civil și să intre pe prestări servicii, care schimbă total conceptul”, afirmă șeful DSU.