La postul Digi TV a avut loc, miercuri seară, o dezbarete electorală, unde au participat Cătălin Rădulescu (PSD), Ionuț Moșteanu (USR) și Marian Jean Marinescu (PNL). Nu au lipsit replicile acide ajungându-se chiar şi la jigniri. Încă de la debutul dezbaterii cei trei s-au contrat, cel mai vocal fiind Cătălin Rădulescu afirmând că nu vorbeşte „cu oamenii care sunt guvernul zero habarniști”.
Principalele subiecte supuse dezbaterii au fost raportul adoptat de Parlamentul European privind dublul standard, avertismentele Comisiei Europene, situaţia justiţiei şi pensiile speciale.
Ionuț Moșteanu: Sper ca PSD și ALDE să aibă atâta înțelepciune și să nu-și bată joc de români. Votul din 2016 a fost dat de oameni pentru spitale, ați promis 8 spitale regionale, autostrăzi și altele, nu legile justiției și coduri penale…
Cătălin Rădulescu: Domnu, dumneata preocupă-te de partidul dumitale și de votanții dumitale, că noi știm cine ne votează pe noi. nu îcnerca să influențezi aicea, că n-ai ce
Moșteanu: Faceți spitale. Opt spitale regionale unde sunt? Guvernați de doi ani și jumătate
Rădulescu: Dl Prelipceanu, dacă m-ați adus să vorbesc cu Guvernul zero din care dânsul a făcut parte și nu a făcut nimic în 2016, n-are sens, pentru că cu oamenii care sunt guvernul zero habarniști n-am ce să vorbesc
Moșteanu: PSD e la putere din 2012 fără întrerupere
Rădulescu: Și o să fie încă 20 de ani, obișnuiți-vă cu ideea asta
Moșteanu: Nu ați făcut nimic
Rădulescu: Dvs. din extreme dreaptă obișnuiți-vă cu această idee, că n-o să puteți avea în viața dvs acces la putere
Moșteanu: I-ați păcălit pe oameni
Marinescu: Ar fi o tragedie pentru România să mai continue această guvernare. este evident pentru toată lumea acest lucru, și după reacțiile oamenilor prin turneele pe care PSD le face prin țară (Rădulescu râde). Eu cred că după alegerile europene se va lua o altă cale, pentru că se va întâmpla ceea ce este normal să se întâmple.
Rădulescu (vorbind peste Marinescu): Vorbiți ca pedelist sau ca penelist acuma?
Marinescu: În cazul în care avem o decizie pe articolul 7, eu cred că oamenii ăștia trebuie să dispară din viața politică
Rădulescu: Ia mai ziceți ceva de extremă dreapta. Ce vreți, să ne împușcați, să împușcați poporul român? Ce vreți să faceți, că n-am înțeles?
Vorbesc toți interlocutorii în același timp, intervine moderatorul.
Moșteanu: Deocamdată, la masa asta dvs. ați spus că vreți să-i împușcați cu mitraliera pe toți cei care au ieșit în stradă
Rădulescu: Pe comuniști. Asta arată că ești un habarnist. Pe comuniști, pe comuniști, pe comuniști. În totdeauna voi ieși împotriva comuniștilor
Intervine din nou moderatorul.
Marinescu: Oamenii politici care conduc împotriva cetățenilor nu trebuie să mai aibă posibilitatea să mai conducă. E evident acest lucru
Rădulescu: Dl Prelipceanu, dacă pot să spun și eu ceva. Noi când auzim retorica asta ipocrită a dânșilor…
Marinescu: Și ar mai trebui făcut ceva: mai multă educație, să folosim cuvinte normale în fața telespectatorilor
Rădulescu: Educație nu faceți dvs. în fața unui medic niciodată. Nu ați avut încă această cinste, să faceți educație unui medic. Învățați asta! (cu degetul arătător ridicat)
Marinescu: Ba s-ar putea să fi avut această cinste.
Rădulescu: Dânșii sunt cei care n-au făcut nimic când au fost la guvernare. Vorbesc de PDL, PNL, adică în afară de a tăia salarii și pensii sau de a nu face nimic în țara asta, vin să critice orice măsură pe care o facem noi. Întrebați-i dacă au vreun program
Marinescu: Suntem singurul partid care are un program…
Rădulescu: Făcut cu cine, cu Sică Mandolină?
Marinescu: Iarăși revenim la educație
Dezbaterea a continuat despre creșterea pensiilor și a inflației. Rădulescu a dat exemplu mamei sale, fostă învățătoare, care în 2012 avea o pensie de 700 de lei, iar acum este de 2020 de lei. Moșteanu i-a spus că au dat cu două degete pensionarilor și au luat cu două mâine. Replica lui Rădulescu: Sunteți în eroare, mințiți cu nerușinare!
În finalul dezbaterii, Ionuț Moșteanu l-a invitat pe Cătălin Rădulescu ca PSD să pună pe ordinea de zi a Parlamentului proiectul USR de eliminare a pensiilor speciale. În replică, Rădulescu a spus, pe un ton ridicat, că îi invită pe magistrați să vină pe 26 mai la vot și să voteze USR care le va tăia pensiile.