Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a venit, marţi, la Comisia de control parlamentar al activităţii SRI, condusă de senatorul PSD Claudiu Manda. Jurnalistul Antena 3, Radu Tudor, a salutat inițiativa fostului director SRI, Florian Coldea, de a se prezenta în fața comisiei pentru audieri. De asemenea, acesta a susținut că are senzația că „toată această dorință de aflare de informații folosește mai degrabă unor negocieri ascunse și nu cauzei aflării adevărului”.
Coldea trebuia să vină în faţa comisiei în 6 martie, dar a invocat probleme de sănătate, iar audierea s-a amânat cu o săptămână. La sosire, Coldea nu a făcut nicio declaraţie. Audierea este cu uşile închise.
SPOVEDANIE ISTORICĂ în Parlament: Comisia SRI îl INTEROGHEAZĂ pe COLDEA despre ARESTAREA Elenei UDREA
Radu Tudor despre audierea lui Coldea...
Într-o intervenție în emisiunea Previziuni, de la Antena 3, Radu Tudor s-a arătat sceptic în privința dezvăluirilor pe care le-ar putea face fostul șef operativ al SRI, Florian Coldea.
"Nimeni dintre cei care au fost implicați în lucruri neclare în timpul regimului Băsescu nu vrea să facă lumină, începând cu Traian Băsescu și continuând cu toți cei care au fost sub comanda lui.Tot ceea ce se poate face în acest moment este să ai niște informații preliminare, să pui niște întrebări inteligente, în așa fel încât să poți să obții cât de cât niște răspunsuri care să ducă la o anchetă serioasă a Parlamentului", a spus Radu Tudor.
Fostul prim-adjunct al SRI, generalul Florian Coldea, depune marți mărturie, în comisia parlamentară de control a activității serviciului secret, despre relațiile sale cu politicieni și magistrați.
Comisia SRI îl va întreba pe Coldea, în audierea programată de la ora 11.00, printre altele, despre relația lui cu procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.
Fostul ministru și consilier prezidențial Elena Udrea a relatat în comisia SRI, la audierea sa din 19 octombrie 2017, că Florian Coldea i-ar fi spus despre șefa DNA Laura Codruța Kovesi, că „ar fi fost utilă” în perspectiva alegerilor prezidenţiale din 2009.
„Ne-a spus un lucru pe care îl considerăm foarte grav: declaraţie a domnului Coldea, spusă doamnei Udrea, atunci când l-a întrebat ,De ce o susţineţi atât de mult pe doamna Kovesi?', spunea (...) că ar fi fost destul de utilă sau foarte utilă în perspectiva alegerilor prezidenţiale din anul 2009”, a zis preşedintele Comisiei SRI, Claudiu Manda.
De asemenea, Coldea va fi audiat și despre colaborarea dintre SRI și DNA, interceptările realizate de SRI în dosarele DNA, precum și despre includerea de către SRI a justiției în „câmpul tactic” al serviciului secret.
Întâlnirile informale din sediile SRI...
Întâlnirile informale din sediile SRI vor face și ele obiectul audierii lui Coldea.
Ex-directorul SRI George Maior a confirmat, la audierea din 27 februarie, că lideri politici precum Victor Ponta și Liviu Dragnea au participat alături de șefa DNA și șefa ÎCCJ, Laura Codruța Kovesi respectiv Livia Stanciu, la petreceri private care au avut loc în locații SRI cu ocazia Zilei Naţionale a României, a Zilei SRI, dar și „cu ocazia zilelor de naştere sau de nume” ale lui Coldea, potrivit lui Manda.