Venin, ura oarba, amnezie autoindusa si dusmanie exploziva. In doua cuvinte: Ion Iliescu.
Gaunosenie puhava, darzenie de fular, mediocritate cu mansete si butoni, vorbe goale si platitudini in cascada. In alte doua vorbe: Mircea Geoana. I-am vazut pe amandoi saptamana trecuta, umar la umar sau separat, in piete sau in studiouri de televiziune, caznindu-se sa pozeze in agenti ai indignarii populare si nereusind decat sa se faca de ras.
Un Funes funest si un Bourvil umil au defilat pe ecrane (Ion Iliescu a aparut pana si la Flux TV) si i-au organizat fara voia lor o campanie strasnica tocmai celui pe care-l voiau inlaturat. Iliescu si Geoana in editia 2007 au parut doua marionete dezarticulate, doi robotei intorsi cu cheia de partid si incapabili sa se salveze de la ridicol.
Sa-l ascultam pe primul dintre ei. Antena 3, Pro TV, Realitatea si TVR 1 au difuzat imagini de la mitingul comun al pentagonalei, desfasurat pe platoul din fata Academiei Militare, unde Ion Iliescu a rabufnit congestionat: „Basescu este Ceausescu II”. Ne frecam la ochi si ne crucim.
Cine este cel care a dat glas acestei subtile consideratiuni? Nimeni altul decat omul caruia sute de mii de oameni i-au reprosat in versuri exact asemanarea de comportament cu presedintele impuscat. N-are a face. Ion Iliescu a vorbit in fata camerelor reunite ale televiziunilor, negandu-si trecutul si ororile.
Nu el a asmutit o parte a populatiei impotriva alteia, nu el a chemat minerii, nu el s-a purtat ca un dictator tropical si a cerut sange la adapostul vestitului zambet circular. Ion Iliescu a fost doar un omulet cumsecade, ingrijorat de soarta tarii si gata sa descopere in cetele de ortaci o forta horticola descinsa la Bucuresti pentru a semana panselute cu tarnacopul.
E adevarat, el n-a raspuns invitatiei lui Radu Moraru de-a revedea la B1 TV salutul si multumirile adresate minerilor, dar asta doar fiindca agenda incarcata nu i-a permis. Paznic al democratiei rosii, Ion Iliescu a simtit ca nu se facuse suficient de caraghios si a reaparut la televizor in sambata votului, cand si-a reafirmat sprijinul pentru „adevaratele valori”.
El si-a gasit prilej sa-l mai vestejeasca o data pe Traian Basescu, dar si sa-i dea un sfat util: „Cu badarania nu se face politica”. Abia in clipa aceea m-a apucat rasul. Categoric, cineva trebuie sa cizeleze tinuta publica a presedintelui (ce dovada mai buna in acest sens decat episodul Andreea Pana?). Dar nu oricine. Nu demnitarul comunist care-si eticheteaza adversarii drept „criptobolsevici si legionaroizi”. Nu omul care ii spune unui ziarist „Mai, animalule”.
Nu omul care-i ingroapa pe manifestantii din Piata Universitatii sub apelative jignitoare („golani, pramatii, indivizi fara capatai”). Nu omul care raspunde la intrebarile reporterilor printr-un „Nu va priveste” aruncat peste umar, printre buzele invinetite si subtiri ale grimasei resentimentare. Altfel spus, nu Ion Iliescu. El poate da lectii de ostilitate, cramponare de putere sau minciuna, dar nu de comportament.
Pe langa Ion Iliescu, Mircea Geoana pare o umbra apretata, un costum care imbraca un tub digestiv. Simplul fapt ca te infatisezi brat la brat cu cineva care te-a facut prostanac e descalificant. In cazul in care decizi sa oficializezi logodna ideologica la televizor, in varf de audienta, inseamna ca pur si simplu nu te poti sustrage tentatiilor masochiste.
Insa Mircea Geoana nu e doar presedinte de partid, ci si poet. La mitingul deja amintit, el si-a pus talentul la treaba, a vrut sa fie spiritual cu orice pret si a nascut prin cezariana un indemn mai schiop decat diavolul lui Lesage.
„Votati DA si spune-i pa”, a intonat domnul Geoana cu o voce in care galgaia multumirea pentru puiul de calambur proaspat conceput. Mesajul lui, preluat de toate televiziunile noastre, a semanat binisor cu intrebarile de genul „dansati sau nu va lasa ma-ta” auzite la periferie. Daca talentul de versificator al lui Mircea Geoana e la nivelul flerului sau politic, atunci picajul PSD-ului nu trebuie sa mire pe nimeni.